Câţi bani cheltuie în România turiştii străini sosiţi în interes de afaceri
Turiştii nerezidenţi sosiţi în...
Potrivit ANM, aria precipitațiilor moderate cantitativ (15-20 l/mp) va cuprinde treptat sudul și sud-estul țării, unde vor fi ploi, lapoviță, dar și perioade cu ninsoare. În Carpații Meridionali și de Curbură va ninge și se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte consistent depus anterior.
Precipitații, slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare se vor semnala pe arii restrânse și în Transilvania și în restul zonei montane.
Vântul va prezenta intensificări locale şi temporare în special în Dobrogea și în Muntenia, precum și la munte, cu viteze în general de 40-50 km/h.
Vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării, iar pe parcursul zilei de luni în regiunile sudice și sud-estice valorile termice vor fi cu 10 grade mai scăzute față de mediile climatologice ale perioadei.
Meteorologii anunță că până vineri vremea se va menține deosebit de rece, cu temperaturi preponderent negative pe timpul nopților și dimineților. Pe parcursul zilelor de marți și miercuri vântul va prezenta intensificări susținute în jumătatea estică și la munte, asociate temporar cu ninsori slabe, spulberând zăpada.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Turiştii nerezidenţi sosiţi în...
Modificări la Codul fiscal...
România face un pas important...
Scădere a producţiei de cărbune...
Crizele geopolitice nu mai sunt...
Activitatea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a fost...
Zeci de proprietari de...
Traversarea cu bacul a fost...
Relația dintre Jeffrey Epstein...
Nigerul respinge acuzaţiile de...
Ce transformă o locuință într-o...
Drumul până la permisul auto se...
Sute de consumatori din...
Ziua de luni, 29 decembrie,...
România se împrumută tot mai...
Numărul firmelor radiate a crescut în primele 11 luni...
Magistrații conduc detașat...
Ideea de a câștiga mai mult fără să muncești mai mult...
Orașul din Grecia care plătește...
Kim Jong Un a ordonat...
Pe măsură ce ne apropiem de...