Inteligenţa artificială bulversează sectorul serviciilor financiare

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Inteligență artificială
Inteligență artificială
Directorii executivi de la nivel global, din sectorul serviciilor financiare, se aşteaptă ca inteligenţa artificială să fie un motor important de transformare la nivelul întregului sector, conform studiului Transforming Paradigms: Global AI in Financial Services Survey, co-sponsorizat de EY şi Invesco. 

Potrivit cercetării, 77% dintre respondenţi anticipează că inteligenţa artificială va avea o importanţă majoră în definirea afacerii lor în următorii doi ani, iar 64% dintre directorii executivi preconizează că vor adopta în masă inteligenţa artificială, se arată într-un comunicat al EY, remis luni Agerpres.

Fără sfârșit. Așa vor arăta războaiele într-un viitor nu prea îndepărtat

"În ultimii doi ani am putut observa şi în România începerea adoptării inteligenţei artificiale în instituţii financiare, o tendinţă care este în prezent în ascensiune. Pionieri în adoptarea AI în România au fost acele instituţii financiare care au atins o anumită maturitate organizaţională şi care au reuşit să creeze premisele tehnologice necesare unei adoptări AI prin transformarea digitală a operaţiunilor interne şi a serviciilor către clienţi", a afirmat Aurelia Costache, liderul Departamentului de Asistenţă în afaceri din EY România şi lider pentru Automatizarea Inteligentă în regiunea CESA.

Studiul şi-a propus să evalueze stadiul actual al adoptării inteligenţei artificiale (AI) de către organizaţiile din sectorul serviciilor financiare. Din rândul directorilor executivi chestionaţi, 77% anticipează că AI va avea o importanţă mare sau foarte mare în cadrul organizaţiilor lor în următorii doi ani. În acelaşi timp, 85% dintre respondenţi au implementat deja AI în cadrul organizaţiilor lor şi se aşteaptă ca aceasta să fie utilizată în scenarii noi de business în anii următori. În plus, aproape două treimi (64%) preconizează că vor utiliza AI pentru a genera noi venituri, pentru a automatiza procese, pentru un management mai bun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Florin Jianu
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik

pixel