Intervenţie fermă pe tema pensiilor militare: Se încearcă inducerea ideii că militarii au pensii foarte mari. Nimic mai fals!

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Pensionarii militari nu au pensii speciale, ci ocupaţionale, se arată în comunicatul de presă.

"Uniunea Militarilor şi Poliţiştilor 'Mihai Viteazul' solicită coaliţiei aflate la guvernare să nu cedeze în ceea ce priveşte pensiile militare de stat şi să acţioneze pe toate fronturile pentru ca acestea să rămână aşa cum sunt, de la Cuza încoace: pensii ocupaţionale, pensii de serviciu.

Vedem că, în ultimele luni, se fac presiuni uriaşe, din mai multe direcţii, pentru ca pensiile militare să fie considerate "speciale" şi pentru a fi transformate în pensii contributive. Se încearcă, din păcate, inclusiv inducerea în mentalul colectiv a ideii că militarii şi poliţiştii au pensii foarte mari, pensii nemeritate, că sunt protejaţi de către stat, comparativ cu ceilalţi pensionari. Nimic mai fals!

Militarii au drepturi câştigate de-a lungul timpului, ducând o viaţă plină de constrângeri şi privaţiuni pe care alte profesii nu le au şi care vin odată cu depunerea jurământului militar.

Pensiile lor nu sunt privilegii, ci recunoaşterea pe care statul român şi societatea o datorează celor care îmbracă haina militară şi slujesc ţara, chiar cu preţul vieţii.

Ei sunt oamenii din prima linie, în aceste vremuri grele, iar statul trebuie să le asigure drepturile câştigate şi un suport solid.

Cu războiul la graniţe, România trebuie să-şi susţină armata sub toate formele, trebuie să-i susţină pe toţi activii şi rezerviştii din instituţiile care formează sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Pensiile militare trebuie să rămână ocupaţionale, aşa cum sunt şi în statele NATO. Militarii din MApN, din MAI, din SRI, SIE şi STS şi poliţiştii merită respect din partea statului român, iar autorităţile competente şi liderii politici aflaţi la conducerea ţării trebuie să facă absolut toate eforturile necesare în această direcţie, să negocieze, să nu accepte mai puţin, să se impună şi să reuşească în aceste demersuri!"

Gl.(r) Gabriel Oprea
Preşedintele Uniunii Militarilor şi Poliţiştilor "Mihai Viteazul

 

Vezi şi: Sindicaliştii din poliţie cer indexarea pensiilor militare cu rata inflaţiei şi majorarea normei de hrană

 

Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual (FSNPPC) solicită autorităţilor indexarea pensiilor militare de stat, cu rata inflaţiei, şi actualizarea cuantumului acestora în raport cu majorarea soldei de grad/salariului de funcţie al militarilor/poliţiştilor în activitate, conform Legii 223/2015, varianta iniţială, potrivit unui comunicat al organizaţiei sindicale.

Conform sursei citate, sindicaliştii solicită aceste măsuri pentru acoperirea inflaţiei galopante din cursul acestui an, "având în vedere faptul că preţurile principalelor utilităţi şi produse de consum au crescut cu peste 50% faţă de anul anterior".

De asemenea, sindicaliştii solicită majorarea sporului de suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de Legea-cadru 153/2017, la cuantumul permis prin acest act normativ, de 25%, pentru a eficientiza activitatea Poliţiei judiciare şi a celorlalţi poliţişti care desfăşoară activităţi în dosarele de urmărire penală sau în alte domenii complexe ale muncii operative.

Printre revendicări se mai află majorarea normei de hrană pentru familia ocupaţională reprezentată de sindicat, conform legii, prin raportare la valoarea actuală a indicilor preţurilor de consum, aşa cum aceştia au fost stabiliţi de INS.

Într-o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă, reprezentanţii FSNPPC propun o întâlnire bilaterală, în cursul lunii curente, pentru a detalia revendicările organizaţiei.

"Având în vedere faptul că, în prezent, are loc proiecţia bugetară aferentă anului 2023, vă adresăm următoarele solicitări, care privesc drepturile/interesele familiei noastre ocupaţionale", precizează sindicaliştii în document.

Totodată, sindicaliştii solicită aplicarea, în integralitate, a Legii-cadru a salarizării 153/2017, în ceea ce priveşte Anexele VI şi VIII, care fac referire la militarii, poliţiştii şi personalul contractual din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională.

Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual are în componenţă circa 40.000 de membri -, apără drepturile şi promovează interesele profesionale, sociale şi economice ale poliţiştilor şi personalului contractual din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Horațiu Potra / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
O persoană completează un formular / Foto: Freepik
Plan cadastral / Foto: Freepik
Napolact
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Fusion for Energy (F4E) și centru de cercetare CERN au semnat un acord strategic
Alexandru Nazare
Despădurire / Foto: Freepik
Inflația golește buzunarele românilor / Ilustrație DCBusiness
Dealerii Dacia vor promova noul logo al mărcii de la începutul anului viitor, iar primele mașini care vor primi noua emblemă vor apărea pe străzi din a doua jumătate a anului 2022. 
Bursa de Valori București
Inflatie. Foto: Pexels.com
Documente. Freepik.com
Plata POS. Freepik.com
Unul dintre sediile băncii Unicredit / FOTO: Unsplash

UniCredit, blocată la Roma dar în plin avânt financiar

Grupul bancar UniCredit nu va mai încerca să încheie...

Raiffeisen / Foto: Salech Hcelas

Două bănci occidentale fac profituri record în Rusia

După declanșarea invaziei rusești în Ucraina, statele...

Nimic nu stimulează optimismul investitorilor
Internet. Freepik.com

Rusia anunţă că îşi face propriul Starlink, pe modelul lui Elon Musk

Rusia anunţă că va avea propria reţea de internet prin...

Dmitri Peskov, umbra președintelui rus
BMW electric
TikTok. Freepik.com
Robert Redford

Ce avere a lăsat în urmă Robert Redford după moartea sa

Robert Redford, actorul și regizorul american care a...

Benzinarie / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Bolojan, mesaj de ultimă oră despre tăieri și cheltuieli

Premierul Ilie Bolojan a exclus o nouă creștere a TVA și...

NUntă / Foto: Freepik

Șeful ANAF, precizări despre taxarea darului de nuntă

Șeful ANAF a venit cu precizări după ce în spațiul...

Bani
Labubu

pixel