Intervenţie în Parlament pe tema biletelor de tratament acordate pensionarilor în 2023

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Ministrul Muncii este chemat să explice de ce s-a redus numărul de bilete de tratament acordate pensionarilor. 

Marius Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, a primit din partea unui parlamentar o solicitare de clarificări cu privire la diminuarea numărului de bilete de tratament balnear în anul 2023. Iată textul documentului semnat de către Dumitru Rujan: 

"Potrivit prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, asiguraţii şi pensionarii sistemului public de pensii pot beneficia de tratament balnear, după cum urmează: gratuit - pensionarii de invaliditate, în cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale; cu suportarea de către beneficiar a unei contribuţii băneşti pentru asiguraţii sistemului public de pensii şi pensionarii.

Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern pus în transparență decizională de către Ministerul muncii și solidarității sociale, în unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice, pentru anul 2023, este asigurat un număr de maximum 60.420 de bilete de tratament balnear, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere.

Față de anul 2021, când a fost asigurat un număr de 103.000 bilete, scăderea este una semnificativă, motiv pentru care, vă solicit, domnule ministru, următoarele precizări:

- În condițiile în care turismul balnear din România are nevoie de un sprijin consistent din partea statului român pentru a se putea relansa după pandemia Covid-19, iar numărul pensionarilor cu boli cronice care au nevoie de tratament este în creștere, care este motivul pentru care Ministerul muncii și solidarității sociale a propus un număr semnificativ mai mic de bilete de tratament balnear în anul 2023?

- Aveți în vedere ca, la prima rectificare bugetară care se va opera cel mai probabil în vara anului 2023, să propuneți Ministerului Finanțelor o suplimentare a creditelor bugetare prevăzute în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 nr. 369/2022, la capitolul „Asigurări și asistență socială", titlul 'Asistenţă socială', articolul 'Ajutoare sociale', alineatul 'Ajutoare sociale în natură', în vederea creșterii numărului de beneficiari de bilete de tratament balnear?"

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Euro. Foto: Freepik.com
Vizita in Germania
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Hidroelectrica a s-a listat la Bursa de Valori București

Acţiunile Hidroelectrica au ajuns la un maxim istoric

Capitalizarea bursieră a companiei a urcat la 62,3...

Euro digital. Sursa: Freepik.com
Muncitor / Freepik
România / sursa foto: Freepik.com / frimufilms

Unde se trăieşte cel mai bine în România

Analiză privind calitatea vieţii în oraşele ţării.

Foto: Freepik.com

2025, primul an pe profit pentru Boeing de după 2018

Boeing a raportat marţi primul său profit net anual de...

13 februarie, zi cheie pentru finanţele României

Ministrul Finanţelor, declaraţii după întâlnirea cu...

Jocuri de noroc. Foto: Pexels.com
Mihai Daraban
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Bursa de la București / FOTO: Facebook
Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Freepik.com
Impozit minim global / Foto: Freepik
Alexandru Nazare / Foto: Facebook
AI a dus la scumpirea componentelor din domeniul IT
Banca Naționala a României
Freepik.com
Antonio Costa, Narendra Modi și Ursula Von Der Leyen

Modi anunță încheierea acordului istoric între India și UE

India și Uniunea Europeană au finalizat luni un acord de...

Strângere de mână / FOTO: Freepik
RCA
Lingouri de argint / Foto: Unsplash
Camera sterilă a ASML / Foto: ASML
Lacat. Freepik.com

Val de radieri. Peste 83.000 de firme au dispărut în 2025

Capitala și marile județe, în fruntea radierilor de...


pixel