Intrați într-un con de umbră, Harry și Meghan vor să se remarce

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Prinţul Harry şi Meghan, ducesa de Sussex, au îndemnat omenirea să dea dovadă de unitate în contextul pandemiei de COVID-19, a eforturilor de ajutorare după seismul devastator din Haiti şi după ce talibanii au luat cu asalt oraşul Kabul, informează DPA.

Cuplul princiar a afirmat că omenirea se simte ''cu inima frântă'', ''fără glas'' şi ''speriată'' de tot ceea ce se întâmplă. ''Când vreo persoană sau comunitate suferă, o parte din noi suferă alături de ei, fie că ne dăm seama sau nu'', au spus Harry şi Meghan într-un mesaj publicat pe site-ul organizaţiei lor nonprofit Archewell.

''Şi deşi nu suntem făcuţi pentru a trăi în suferinţă, ca oameni, suntem condiţionaţi să o acceptăm'', au mai spus ducii. ''Este uşor să ne simţim neputincioşi, dar ne putem pune valorile în acţiune - împreună''.

Peste 1.400 de persoane au murit şi cel puţin 6.000 au fost rănite în seismul cu magnitudine 7,2 care a lovit sâmbătă Haiti, potrivit statisticilor oficiale. Mii de locuinţe şi clădiri au fost distruse pe teritoriul ţării.

Talibanii au cucerit capitala Afganistanului duminică, iar preşedintele Ashraf Ghani a părăsit ţara. Mulţimi de afgani au încercat să fugă, creând scene haotice pe aeroportul internaţional din Kabul.

Citește și Kate și William, îngrijorați din cauza prințului George

Cazurile de COVID-19 sunt în creştere din cauza variantei Delta, mai contagioasă. Peste 4 milioane de persoane au murit la nivel global din cauza pandemiei.

În mesajul lor, Meghan şi Harry au lansat un apel pentru susţinerea organizaţiilor Women for Afghan Women, World Central Kitchen, Afghan Aid, Mercy Corps şi Invictus.

''Ne dăm seama că mulţi dintre voi s-ar putea simţi neajutoraţi acum privind la rapiditatea cu care se schimbă lucrurile în lume'', au mai spus Harry şi Meghan. ''Sentimentele de dezorientare şi înfrângere ne pot copleşi, dar trebuie să avem încredere în puterea scopului, acţiunii şi angajamentului comun pentru bunăstarea noastră colectivă''.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Euro. Foto: Freepik.com
Vizita in Germania
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Hidroelectrica a s-a listat la Bursa de Valori București

Acţiunile Hidroelectrica au ajuns la un maxim istoric

Capitalizarea bursieră a companiei a urcat la 62,3...

Euro digital. Sursa: Freepik.com
Muncitor / Freepik
România / sursa foto: Freepik.com / frimufilms

Unde se trăieşte cel mai bine în România

Analiză privind calitatea vieţii în oraşele ţării.

Foto: Freepik.com

2025, primul an pe profit pentru Boeing de după 2018

Boeing a raportat marţi primul său profit net anual de...

13 februarie, zi cheie pentru finanţele României

Ministrul Finanţelor, declaraţii după întâlnirea cu...

Jocuri de noroc. Foto: Pexels.com
Mihai Daraban
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Bursa de la București / FOTO: Facebook
Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Freepik.com
Impozit minim global / Foto: Freepik
Alexandru Nazare / Foto: Facebook
AI a dus la scumpirea componentelor din domeniul IT
Banca Naționala a României
Freepik.com
Antonio Costa, Narendra Modi și Ursula Von Der Leyen

Modi anunță încheierea acordului istoric între India și UE

India și Uniunea Europeană au finalizat luni un acord de...

Strângere de mână / FOTO: Freepik
RCA
Lingouri de argint / Foto: Unsplash
Camera sterilă a ASML / Foto: ASML
Lacat. Freepik.com

Val de radieri. Peste 83.000 de firme au dispărut în 2025

Capitala și marile județe, în fruntea radierilor de...


pixel