Invincibile, hipersonice sau invizibile: rachetele de temut ale lui Putin
Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Rachetele Kinjal
Rachetele Kinjal
Rusia dispune de un arsenal de arme tehnologice teribile, dezvoltate de-a lungul unui deceniu.

În războiul său împotriva Ucrainei, Rusia folosește o parte din noua sa generație de rachete, descrise ca fiind "invincibile", "hipersonice", cu rază de acțiune nelimitată sau invizibile pentru radare, la patru ani după ce au fost prezentate de Vladimir Putin.

- Rachetă "invincibilă" Avangard

Rachetele hipersonice rusești Avangard ("avangardă" în rusă) sunt capabile să-și schimbe cursul și altitudinea de zbor la viteze foarte mari, ceea ce le face "practic invincibile", potrivit lui Vladimir Putin, care a comparat realizarea acestei arme, din punct de vedere științific, cu "crearea primului satelit artificial al Pământului", celebrul Sputnik.

Testate cu succes în decembrie 2018, viteza lor a atins, atunci, Mach 27, adică de 27 de ori viteza sunetului. Acestea au reușit să atingă o țintă aflată la o distanță de aproximativ 6.000 km, potrivit Ministerului rus al Apărării. Rechele au intrat în dotarea forțelor aerospațiale rusești în decembrie 2019.

- Kinjal, "pumnalul" hipersonic

Folosite pentru prima dată în noaptea de vineri spre sâmbătă de armata rusă, rachetele hipersonice Kinjal ("pumnal" în limba rusă) au permis Moscovei să distrugă un depozit subteran de arme din vestul Ucrainei.

Acest tip de rachetă, care este foarte manevrabilă, ar trebui să sfideze sistemele de apărare antiaeriană. În cadrul testelor, acestea și-au atins toate țintele la o distanță de până la 1.000 - 2.000 km. Rachetele sunt utilizate pe avioanele de război MiG-31. Potrivit experților, utilizarea lor în Ucraina este o premieră mondială pentru o armă hipersonică.

- Sarmat, de la Polul Nord la Polul Sud

Racheta balistică intercontinentală grea de generația a cincea Sarmat ar trebui, de asemenea, să evite apărarea antirachetă. Cântărind peste 200 de tone, este mai puternică decât predecesoarea sa - racheta Voevoda, cu o rază de acțiune de 11.000 km - și "nu are practic nicio limită în ceea ce privește raza de acțiune", potrivit lui Putin, care a apreciat că este capabilă să "lovească ținte traversânt atât Polul Nord, cât și Polul Sud".

- Laser de luptă Peresvet

Caracteristicile tehnice ale sistemelor laser de luptă Peresvet (denumite după un călugăr războinic din secolul al XIV-lea) sunt secrete. Se află în serviciul armate din decembrie 2019, potrivit Ministerului Apărării.

- Poseidon, drona subacvatică

Poseidon, o dronă subacvatică dezvoltată pentru disuasiunea nucleară a Rusiei, a fi capabilă să se deplaseze la o adâncime de peste un kilometru, cu o viteză de 60 până la 70 de noduri, rămânând în același timp invizibilă pentru sistemele de detecție, potrivit unei surse din cadrul complexului militar-industrial rus, citată de agenția oficială TASS.

Testele sistemului Poseidon au avut loc în primăvara anului 2020. Drona completează echipamentul de luptă al submarinului nuclear Belgorod, lansată la apă în 2019, dar a cărei punere în funcțiune a fost amânată, potrivit agenției Tass, cel puțin până în vara anului 2022.

Citește și Kremlinul afirmă că Occidentul este adevăratul vinovat pentru războiul din Ucraina

- Burevestnik, pasărea furtunii

Din nou, potrivit lui Vladimir Putin, având o "rază de acțiune nelimitată" și capabile să depășească aproape toate sistemele de interceptare, rachetele de croazieră cu propulsie nucleară Burevestnik (pasărea care prevestește furtuna) sunt în curs de dezvoltare de către armata rusă. Caracteristicile tehnice ale acestora sunt secrete.

- Zircon, o rachetă marină "invizibilă"

Prima lansare oficială a rachetei hipersonice Zircon (denumită după un mineral folosit în bijuterii) a avut loc în octombrie 2020. Proiectilul atinge o viteză de Mach 9 pentru a lovi ținte maritime și terestre. La sfârșitul lunii decembrie 2021, Vladimir Putin a anunțat un prim test reușit de lansare a mai multor rachete Zircon. Alte teste au avut loc din octombrie 2020 în Arctica rusă, lansările efectuându-se în special de pe fregata Amiral Gorshkov și de pe un submarin scufundat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...

Bosch avertizează asupra unui posibil nou val de concedieri

Orice reduceri de personal vor fi efectuate "cu simţul...

Mai multe servicii BRD nu vor fi disponibile. Anunţul băncii

BRD anunţă noi lucrări de mentenanţă a sistemelor...

De ce România riscă să piardă banii din PNRR. Răspunsul MIPE

Comisarul european Celine Gauer, responsabil în cadrul...

Alți doi Arnault intră în board-ul grupului LVMH

În vârstă de 31 și 29 de ani, Alexandre și Frédéric...


pixel