Itinerariul lui Zelenski în SUA. Întâlniri cu președintele american și șeful FMI

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Volodimir Zelenski
Volodimir Zelenski
Scopul vizitei șefului de stat ucrainean este obținerea unor finanțări necesare pentru bugetul țării și pentru lupta împotriva invadatorului rus.

Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, se va întâlni cu diferiți parlamentari americani, cu șeful Fondului Monetar Internațional și cu președintele SUA, Joe Biden, în timpul vizitei sale la Washington din această săptămână.

Programul lui Zelenski pentru luni și marți, conform Reuters:

În cursul zilei de luni, Zelenski urmează să sosească la Washington, unde se va întâlni cu directorul general al FMI, Kristalina Georgieva.

Consiliul de administrație al FMI urmează să se reunească luni pentru a analiza performanța economică a Ucrainei în cadrul unui împrumut de 15,6 miliarde de dolari, deschizând probabil calea pentru o plată de încă 900 de milioane de dolari pentru a sprijini nevoile bugetare ale Ucrainei.

Marți, în prima parte a zilei, liderul ucrainean a fost invitat să se adreseze senatorilor americani, la Capitoliu, a declarat duminică un consilier al conducerii Senatului.

Deși nu se va adresa Camerei Reprezentanților din SUA, Zelenski se va întâlni marți, în privat, cu președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, la Capitoliu, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Johnson pentru Reuters.

După-amiază, Zelenski se va întâlni cu Biden pentru a discuta despre ceea ce Casa Albă numește "nevoile urgente" cu care se confruntă Ucraina în războiul împotriva invaziei Rusiei.

Întâlnirea are loc în contextul în care Casa Albă încearcă să ajungă la un acord cu Congresul care să ofere ajutor militar pentru Ucraina și Israel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Fermieri / sursa foto: Wikimedia Commons

Agricultorii protestează cu cartofi prăjiți la Bruxelles

Agricultorii și crescătorii de animale din sindicatul...

Lingouri de cupru

Metalul care ține economia în priză riscă să devină rar

Economia globală se îndreaptă spre un deficit sever de...

Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
ISU a trimis generatoare în zonele afectate de ninsoare / Foto: ISU ALba
Protest în Iran / Captură video
Alexandru Nazare
ELCEN / FOTO: Pagina de Facebook a ELCEN
Modificarea PNRR

România bifează un jalon-cheie din PNRR

România a îndeplinit integral și la termen Ținta 267 din...

Asigurări / Foto: Freepik

O nouă companie intră pe piața asigurărilor din România

Piața de asigurări din România are un nou jucător. Wise...

Se schimbă semnificativ regulile jocului pentru investițiile străine / Foto: Oana Pavelescu

Ce se întâmplă cu facturile la gaze după 31 martie

Scenariu de rezervă pentru gaze: plafonarea ar putea fi...

Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Industrie / Sursa: Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Incendiu la Ministerul Finanţelor

Alertă, joi, la sediul Ministerului Finanţelor. 

Energie / Foto: Freepik
BNR: Indice ROBOR
Freepik.com
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

Şomajul în rândul tinerilor a ajuns la un nivel îngrijorător

În luna noiembrie 2025, rata şomajului în formă ajustată...

Mină de suprafață / Foto: Pexels
Netflix / Foto: Freepik
Curieri livrează pachete / Foto: Freepik
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Contabil / Foto: Freepik
Bayer
Evacuarea muzeului Luvru / Capturi video
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik

pixel