Taxa auto. Veste bună pentru cei care nu au reușit să-și recupereze banii
Românii care până acum nu au...
 
 Astfel, Joe Biden intenționează să candideze pentru al doilea mandat în 2024, relatează presa internațională.
Confirmarea oficială a venit de la purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.
"Va candida. Aceasta este intenția sa", a spus Psaki.
Biden, în vârstă de 79 de ani, este cel mai în vârstă președinte al Statelor Unite.
Numit de presă "președintele unui singur mandat", el se vede constrâns de realitatea politică să ia în calcul încă o cursă prezidențială, în condițiile în care prestația de până în prezent a vicepreședintelui Kamala Harris este, în cel mai fericit caz, neconvingătoare, după cum conchide chiar presa apropiată democraților.
Popularitatea lui Biden a scăzut semnificativ în ultimele luni, pe fondul mai multor factori, între care se detașează inflația în creștere și șocul retragerii accelerate din Afganistan.
Rata de aprobare pentru Biden, în picaj. Rata de aprobare pentru Harris, la pământ
Un sondaj național recent, realizat de Quinnipiac University, arată că actualul președinte ar avea o rată de aprobare de doar 36%, cea mai scăzută de la începerea mandatului prezidențial.
CNN, care ia în calcul media ultimelor cinci sondaje naționale, indică o rată de aprobare de 44% pentru acțiunile președintelui.
Un alt indicator dat de media sondajelor Real Clear Politics stabilește o rată de aprobare ușor peste 41% în cazul lui Biden.
Însă toate aceste estimări sunt peste cele obținute de Kamala Harris, considerată cândva o viitoare speranță a democraților în alegerile prezidențiale viitoare.
Un sondaj recent o credita pe Harris cu o rată de aprobare de doar 28%.
Dacă Joe Biden își va păstra intenția de a candida în condițiile realităților politice din 2024, el va avea 82 de ani la momentul reintrării în cursa pentru Casa Albă.
Dacă va repeta succesul din noiembrie 2020 și își va finaliza acest eventual al doilea mandat, Biden va pleca de la Casa Albă la 86 de ani.
 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Românii care până acum nu au...
Doar una din patru locuințe din...
Agenţia Naţională de...
Cererea de aur crește puternic...
Ministerul Finanțelor a anunțat...
Olanda dă semnalul schimbării...
Leul a încheiat luna octombrie...
Țigările s-ar putea scumpi în...
Prețul energiei electrice pe piața spot a crescut joi cu...
Compania aeriană națională...
Traficul de mărfuri prin Portul...
BET, în declin: sesiune...
Modificări în structura...
AFM informează: Noi dosare au...
Statele Unite se confruntă cu...
ANAF a schimbat toate...
Cris-Tim Family Holding anunță...
Cursul valutar anunțat joi, 30...
ANAF așteaptă declarațiile SAF-T și formularele de TVA...
