Județul cu cele mai mici salarii și pensii

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Judetul Covasna, pe ultimul loc la pensii și salarii
Judetul Covasna, pe ultimul loc la pensii și salarii
Salariile şi pensiile au crescut anul trecut în judeţul Covasna, dar s-au situat sub nivelul mediu înregistrat la nivel naţional, relevă un raport al Direcţiei Judeţene de Statistică, postat pe site-ul Prefecturii. 

Potrivit acestuia, în luna septembrie 2018, câştigul salarial mediu brut în judeţul Covasna a fost de 3739 lei/salariat, faţă de 4482 lei/salariat la nivel naţional, în timp ce salariul mediu net a fost de 2177 lei/salariat, faţă de 2688 lei/salariat la nivel naţional. 

Comparativ cu luna septembrie 2017, câştigul salarial mediu net a crescut cu 18,1%, se arată în raportul realizat pe primele 9 luni ale anului trecut. 

Citește și: Topul salariilor pe judeţe. Creșteri record în 2018

"La sfârşitul lunii septembrie 2018, numărul salariaţilor din Covasna a fost de 51.142 persoane, în creştere cu 1,0% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2017. Analizând structura numărului de salariaţi pe ramuri de activitate, se observă că la sfârşitul lunii septembrie 2018, 51,8% din salariaţii judeţului lucrau în prestări servicii şi comerţ, 44,53% în industrie şi construcţii şi 3,7% în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit. Câştiguri salariale peste media judeţului s-au înregistrat în servicii şi comerţ (2409 lei/ salariat), iar câştiguri salariale sub media judeţului s-au înregistrat în ramurile industrie şi construcţii (1874 lei/salariat), respectiv, agricultură, silvicultură şi piscicultură (1875 lei/salariat)", conform raportului citat. 

Unde se plasează Covasna în cazul salariului

Nivelul câştigului salarial mediu net poziţionează judeţul Covasna pe locul 30 în ţară, pe primele locuri fiind municipiul Bucureşti (3467 lei/salariat), Cluj (3105 lei/salariat), Timiş (2869 lei/salariat), Ilfov (2814 lei/salariat), Sibiu (2743 lei/salariat), Iaşi (2666 lei/salariat), Braşov (2589 lei/salariat), Mureş (2471 lei/salariat), iar pe ultimele locuri Harghita (2110 lei/salariat), Neamţ (2096 lei/salariat), Caraş-Severin (2071 lei/salariat), Botoşani (2070 lei/salariat) şi Suceava (2039 lei/salariat). 

Citește și:Salarii uriaşe! Cele mai căutate și cel mai bine plătite meserii din România

Cât priveşte pensionarii, în trimestrul al doilea al anului trecut, în judeţul Covasna erau 45.741 de pensionari, cu 0,2% mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului precedent, iar pensia medie lunară de asigurări sociale de stat, în trimestrul II 2018, a fost de 1002 lei, cu 8,8% mai mare comparativ cu cea înregistrată în trimestrul II 2017. 

Locul ocupat de Covasna în cazul  pensiilor


Pensia medie înregistrată în trimestrul II 2018 situează judeţul Covasna pe locul 27 în ţară în ceea ce priveşte nivelul încasat de pensionarii de asigurări de stat, pe primele locuri fiind Bucureşti (1365 lei/persoană), Hunedoara (1359 lei/persoană), Braşov (1280 lei/persoană), Galaţi (1152 lei/persoană), Gorj (1152 lei/persoană), Prahova (1142 lei/persoană), Cluj (1126 lei/persoană), iar pe ultimele locuri, Vaslui (890 lei/persoană), Vrancea (887 lei/persoană), Giurgiu (866 lei/persoană) şi Botoşani (860 lei/persoană), relevă raportul Direcţiei de Statistică. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

CE oltenia
Foto: Freepik.com
Horațiu Potra / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
O persoană completează un formular / Foto: Freepik
Plan cadastral / Foto: Freepik
Napolact
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Fusion for Energy (F4E) și centru de cercetare CERN au semnat un acord strategic
Alexandru Nazare
Despădurire / Foto: Freepik
Inflația golește buzunarele românilor / Ilustrație DCBusiness
Dealerii Dacia vor promova noul logo al mărcii de la începutul anului viitor, iar primele mașini care vor primi noua emblemă vor apărea pe străzi din a doua jumătate a anului 2022. 
Bursa de Valori București
Inflatie. Foto: Pexels.com
Documente. Freepik.com
Plata POS. Freepik.com
Unul dintre sediile băncii Unicredit / FOTO: Unsplash

UniCredit, blocată la Roma dar în plin avânt financiar

Grupul bancar UniCredit nu va mai încerca să încheie...

Raiffeisen / Foto: Salech Hcelas

Două bănci occidentale fac profituri record în Rusia

După declanșarea invaziei rusești în Ucraina, statele...

Nimic nu stimulează optimismul investitorilor
Internet. Freepik.com

Rusia anunţă că îşi face propriul Starlink, pe modelul lui Elon Musk

Rusia anunţă că va avea propria reţea de internet prin...

Dmitri Peskov, umbra președintelui rus
BMW electric
TikTok. Freepik.com
Robert Redford

Ce avere a lăsat în urmă Robert Redford după moartea sa

Robert Redford, actorul și regizorul american care a...

Benzinarie / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Bolojan, mesaj de ultimă oră despre tăieri și cheltuieli

Premierul Ilie Bolojan a exclus o nouă creștere a TVA și...

NUntă / Foto: Freepik

Șeful ANAF, precizări despre taxarea darului de nuntă

Șeful ANAF a venit cu precizări după ce în spațiul...


pixel