Klaus Iohannis, anunț important: Se ridică starea de alertă în România

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Informație de ultimă oră de la președinție
Informație de ultimă oră de la președinție
După aproape doi ani de la luarea acestei decizii, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că starea de alertă în România nu va mai fi prelungită.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că starea de alertă în România nu va mai fi prelungită după data de 8 martie.

"Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă accelerat descendentă la noi în ţară, iar valul 5 este aproape de a se încheia. Este momentul, deci, să luăm noi decizii legate de gestionarea acestei situaţii, decizii cu un impact major pentru viitor. Am convocat, astăzi, o şedinţă de evaluare cu toţi responsabilii din domeniu, în urma căreia am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România", a declarat şeful statului la Palatul Cotroceni.

El a spus că, odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate şi o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum, menţionând că Ministerul Sănătăţii urmează să gestioneze în continuare evoluţia epidemiei. Măsurile complete vor fi anunţate şi explicate pe larg, în perioada imediat următoare, de autorităţile abilitate, a adăugat Iohannis.

Şeful statului a subliniat că se împlinesc doi ani "foarte grei" de la debutul pandemiei de COVID-19, în care existenţa a fost modificată "radical".

"Peste 63.000 de români au pierdut lupta cu boala, lăsând în urma lor un gol uriaş şi nenumărate familii îndoliate. Aceste cifre exprimă multă suferinţă, sunt reflecţia unor tragedii care au produs urme adânci. Ultimii doi ani au adus multe provocări, care ne-au influenţat în cele mai diferite moduri: răspândirea accelerată a virusului, izolarea, presiunea pusă pe sistemul sanitar, închiderea şcolilor, afectarea mai multor sectoare din economie, diminuarea interacţiunilor sociale - toate acestea au avut un impact negativ şi ne-au ridicat nenumărate bariere", a afirmat Klaus Iohannis.

Preşedintele a menţionat că a fost "o perioadă de mari sacrificii pentru români", dar că, în acelaşi timp, s-au descoperit "noi valenţe ale solidarităţii, ale spiritului civic, ale dedicării şi implicării". Şeful statului a arătat că nu s-ar fi putut trece de această perioadă fără măsurile eficiente de prevenţie adoptate de autorităţi şi fără responsabilitatea cetăţenilor.

Citește și După pandemie a venit războiul. Marius Tucă: Lumea s-a schimbat și schimbată va rămâne

"Doresc să mulţumesc încă o dată şi medicilor, asistenţilor medicali, infirmierilor, farmaciştilor şi tuturor celor care au fost permanent în prima linie în lupta cu virusul şi au făcut dovada dedicării şi a profesionalismului desăvârşit", a mai spus Klaus Iohannis.

Potrivit preşedintelui, "mobilizarea exemplară a sistemului sanitar, în ciuda vulnerabilităţilor majore cu care acesta s-a confruntat, a fost impresionantă". "Pandemia ne-a învăţat şi lecţii pe care trebuie să le valorificăm, şi poate cea mai importantă este cea a solidarităţii: am oferit ajutor celor aflaţi în nevoie şi am primit sprijin de la partenerii europeni atunci când noi ne-am confruntat cu probleme majore. ... Nu în ultimul rând, am învăţat să preţuim sănătatea noastră, dar şi pe a celor dragi, am învăţat să ne protejăm, să prevenim, să luăm decizii responsabile şi să le respectăm", a mai menţionat şeful statului.

El a subliniat că obiceiurile de prevenţie trebuie menţinute şi este importantă continuarea vaccinării.

"Chiar dacă sunt semne îmbucurătoare că am intrat într-o fază descendentă, este la fel de important să continuăm să ne vaccinăm şi să ne protejăm, fiindcă cel mai probabil va trebui să trăim cu acest virus. Pandemia ne-a arătat că sănătatea trebuie tratată întotdeauna ca o prioritate şi din punctul de vedere al creşterii investiţiilor, dar şi al regândirii unor mecanisme, astfel încât sistemul sanitar să fie unul echitabil şi capabil să răspundă eficient unor situaţii limită", a mai spus şeful statului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Haier
Bursă / Foto: Freepik
Eoliene și panouri solare / Foto: Freepik
La aproape șanse ani de la deschiderea procedurii de insolvență
Registrul Comertului
Bărbat furios cu un telefon în mână
Decizia tribunalului
Asigurare RCA
Banca Centrală Europeană
Dolari și ruble
Președintele SUA Joe Biden este furios pe saudiți / Foto: Casa Albă
Ministerul Finanțelor
Donald Trump / Foto: Arhiva Casei Albe / Flickr
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Foto: Pexels.com
Bani / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Donad Trump în timpul unei vizite la zidul de la granița cu Mexic
Muncitor al ELCEN
Știrile dimineții

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Astăzi explorăm subiecte care aduc în prim-plan decizii...

Un tren trece prin fața unor blocuri / Foto: Arhivă

Ordonanța trenuleț lasă trenurile ”ca-n gară”

Începând din acest weekend, călătorii care utilizează...

TikTok / Foto: EPA/ERIK S. LESSER / Agerpres
Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

pixel