Kremlinul asigură lumea că întâlnirea Putin-Johnson de la Berlin a fost constructivă

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Recenta întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul britanic Boris Johnson a fost constructivă
Recenta întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul britanic Boris Johnson a fost constructivă
Recenta întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul britanic Boris Johnson a fost constructivă, a dat asigurări marţi Kremlinul, în contextul în care Londra a evocat o întrevedere mai tensionată, transmite AFP.

''În ansamblu, întâlnirea a fost destul de scurtă, dar în acelaşi timp constructivă, cu elemente de reconciliere'', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Cei doi lideri s-au întâlnit duminică la Berlin, pentru prima dată, în marja Conferinţei internaţionale privind Libia. Potrivit unui comunicat publicat duminică de Downing Street, premierul britanic l-a avertizat pe Putin să înceteze ''activitatea destabilizatoare'' a Rusiei.

Ce i-ar fi cerut Boris Johnson lui Vladimir Putin

Şeful guvernului britanic a reiterat poziţia ţării sale cu privire la incidentul din 4 martie 2018, când fostul agent dublu rus Serghei Skripal şi fiica sa Iulia au fost găsiţi în stare de inconştienţă într-un centru comercial din Salisbury (sudul Angliei) şi spitalizaţi în stare gravă. Kremlinul are însă o altă opinie despre conţinutul întrevederii Johnson-Putin. ''Fondul întâlnirii diferă clar de comunicatul din Downing Street'', a spus Peskov.

Londra acuză Rusia că s-a aflat în spatele atacului comis la Salisbury cu agent chimic Noviciok, ca represalii pentru colaborarea lui Skripal cu serviciile de informaţii britanice. Moscova respinge însă aceste acuzaţii, iar relaţiile sale cu Regatul Unit s-au deteriorat în acest context. În decembrie, după victoria netă a lui Boris Johnson în alegerile anticipate din Regatul Unit, şeful statului rus a afirmat că doreşte un ''dialog constructiv'' cu Londra. Cele două ţări au poziţii divergente asupra a numeroase dosare internaţionale, precum conflictul din Siria şi criza ucraineană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Primar cu tricolorul la piept. Foto: AI Freepik.com
Construcții / sursa foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com

Datoriile firmelor către stat au urcat la 77,8 miliarde lei

Datoriile firmelor către stat au urcat la 77,8 miliarde...

Strângere de mână / FOTO: Freepik
Foto: Oana Pavelescu
Ministerul Finanțelor
Un bărbat își alimentează mașina cu combustibil / Foto: Freepik
Cartofi
Michael Burry
Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...

Banca Naționala a României
Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
Sediu OCDE / Foto: OCDE
Dobanzi. Foto: Freepik.com
Bani
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Așa se văd lucrurile la Bruxelles
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...


pixel