Kremlinul scapă de opoziția lui Navalnîi. Legea a fost adoptată

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Nu vor mai putea participa la alegeri
Nu vor mai putea participa la alegeri
Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului federal rus) a adoptat miercuri un text de lege care interzice colaboratorilor organizaţiilor considerate "extremiste" să participe la alegeri, măsură denunţată de opoziţie care vede în ea un mijloc de a o neutraliza înaintea alegerilor legislative din septembrie, relatează France Presse.

Senatorii ruşi au adoptat acest proiect de lege cu 146 de voturi "pentru", după ce textul fusese deja validat de Duma de Stat (camera inferioară). Documentul mai trebuie promulgat de preşedintele Vladimir Putin pentru a intra în vigoare.

Textul este considerat de cea mai mare parte a criticilor Kremlinului ca vizându-i pe susţinătorii opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, după ce parchetul ceruse justiţiei să-i califice organizaţiile drept "extremiste", la fel ca unele formaţiuni ultranaţionaliste şi religioase.

Procurorul susţine că mişcarea lui Navalnîi caută să "destabilizeze situaţia socială" în Rusia "sub acoperirea unor sloganuri liberale".

Citește și Lukaşenko: În caz de nevoie, armata rusă va ajunge în 24 de ore în Belarus

Consecinţele acestei proceduri lasă puţine îndoieli: reţeaua de birouri regionale ale opozantului a fost deja clasată deja ca "extremistă" de către serviciile de supraveghere financiară.

Potrivit opoziţiei, puterea încearcă să "cureţe" scena politică de "indezirabili" înaintea alegerilor legislative din septembrie, în timp ce partidul Kremlinului, Rusia Unită, este în scădere în sondaje, într-un context de stagnare economică şi de numeroase scandaluri de corupţie.

Mai mulţi critici ai puterii ruse au fost vizaţi de percheziţii în ultimele zile, iar două personalităţi - Andrei Pivovarov şi Dmitri Gudkov - au fost arestaţi în cadrul unor anchete diferite. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați

pixel