Lazăr Comănescu, CCIR: Legislația achizițiilor publice trebuie actualizată

Autor: Crişan Andreescu
Data publicării:
Lazăr Comănescu,  consilierul pe probleme externe al Președintelui Camerei de Comerț și Industrie a României, a participat, miercuri, 24 martie, la webinarul „Achizițiile publice în România: „Cadrul operațional, practica și oportunitățile de investiții”, organizat, in colaborare,  de către Ambasada României in Franţa, MEDEF(Mouvement des entrprises francaises) si Asociaţia experţilor in achiziţii publice – Bucureşti.

Dezbaterea a vizat îndeosebi aspecte privind  cadrul si modalităţile de utilizare eficientă a banilor publici, astfel încât să se asigure un raport optimal сalitate/prеț, satisfacerea interesului public, prin dezvoltarea şi îmbunătăţirea mediului de viaţă al comunităţii, precum și stimularea dezvoltării economice.

„România se afla la începutul  unui ciclu de patru ani, fara alegeri , in care factorii politici îşi vor putea concentra toată atenția spre măsuri și acțiuni de dezvoltare economică, inclusiv  îmbunătățirea, într-o abordare pe termen lung și predictibilă, a cadrului legislativ referitor la investiții. Asemenea măsuri sunt necesare, inclusiv și mai ales, în condițiile în care, în următorii șapte ani, România va beneficia, via Mecanismul de Reziliență și Redresare, respectiv Cadrul Financiar Multianual 2021-2027,  de fonduri europene de aproximativ 80 de miliarde de euro, ceea ce va însemna o creștere a volumului achizițiilor publice.

CCIR consideră cu atât mai important ca autoritățile Statului Român, sa întreprindă măsuri pentru simplificarea în continuare a legislației cu privire la achizițiile publice, cu accent pe actualizarea directivelor deja existente și, totodată, pe schimbarea anumitor criterii de selecţie”, a declarat consilierul pe probleme externe al președintelui CCIR,  Lazăr Comănescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Fermieri / sursa foto: Wikimedia Commons

Agricultorii protestează cu cartofi prăjiți la Bruxelles

Agricultorii și crescătorii de animale din sindicatul...

Lingouri de cupru

Metalul care ține economia în priză riscă să devină rar

Economia globală se îndreaptă spre un deficit sever de...

Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
ISU a trimis generatoare în zonele afectate de ninsoare / Foto: ISU ALba
Protest în Iran / Captură video
Alexandru Nazare
ELCEN / FOTO: Pagina de Facebook a ELCEN
Modificarea PNRR

România bifează un jalon-cheie din PNRR

România a îndeplinit integral și la termen Ținta 267 din...

Asigurări / Foto: Freepik

O nouă companie intră pe piața asigurărilor din România

Piața de asigurări din România are un nou jucător. Wise...

Se schimbă semnificativ regulile jocului pentru investițiile străine / Foto: Oana Pavelescu

Ce se întâmplă cu facturile la gaze după 31 martie

Scenariu de rezervă pentru gaze: plafonarea ar putea fi...

Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Industrie / Sursa: Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Incendiu la Ministerul Finanţelor

Alertă, joi, la sediul Ministerului Finanţelor. 

Energie / Foto: Freepik
BNR: Indice ROBOR
Freepik.com
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

Şomajul în rândul tinerilor a ajuns la un nivel îngrijorător

În luna noiembrie 2025, rata şomajului în formă ajustată...

Mină de suprafață / Foto: Pexels
Netflix / Foto: Freepik
Curieri livrează pachete / Foto: Freepik
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Contabil / Foto: Freepik
Bayer
Evacuarea muzeului Luvru / Capturi video
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik

pixel