Legea de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, promulgată

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Semnătură
Semnătură
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Legea, iniţiată de deputatul PSD Alfred Simonis, modifică Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, în sensul abrogării dispoziţiilor capitolului XI care vizează acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limita de vârstă de care beneficiază deputaţii şi senatorii.

"De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare", prevede actul normativ.

Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, dându-se textelor o nouă numerotare, mai stabileşte actul normativ. 

Șeful statului a promulgat, de asemenea, și legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară în domenii care nu fac obiectul legilor organice, de la încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2023 până la reluarea lucrărilor Parlamentului, în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2023.

"Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2023, şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2023, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice", se arată în lege.

Două dintre domeniile în care Guvernul poate emite ordonanţe în vacanţa parlamentară sunt finanţele şi economia. În acest sens, Executivul poate emite ordonanţe în privinţa rectificării bugetului de stat pe anul 2023 şi a rectificării bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023, precum şi cu privire la reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare.

Celelalte domenii în care Guvernul este abilitat să emită ordonanţe sunt: dezvoltare, lucrări publice şi administraţie, afaceri interne, sănătate, transporturi şi infrastructură, sport, cultură, cercetare, investiţii şi proiecte europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Bani. Foto: Freepik.com
Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier

pixel