Citește și:Ce vrea Ecaterina Andronescu în școli: Vacanțe mai scurte, liber la folosit telefonul
BNR: Piața muncii din România, un risc structural pentru economie
Piața muncii din România intră...
Printre aceste schimbări se numără și faptul că un contract de muncă pe durată determinată poate fi modificat de consiliul de administrație a unității de învățământ, în sensul că acesta poate fi prelungit pe toată perioada de viabilitate a catdrei, în cazul în care cadrul didactic respectiv a promovat examenul de definitivat și concursul național de titularizare cu cel puțin nota 7 iar postul este vacant.
Explicația aestor măsuri vine din necesitatea asigurării stabilității personalului didactic calificat, a conitinuității activității didactice de predare la aceleași clase de elevi.
Citește și:Ce vrea Ecaterina Andronescu în școli: Vacanțe mai scurte, liber la folosit telefonul
Drepturi salariale restante
Prin derogare de la prevederile art. 1 din Legea nr. 95/2018 privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanțării învățământului, hotărârile judecătorești devenite executorii până la 31 decembrie 2018, având ca obiect acordarea de daune interese moratorii sub forma dobânzii legale, pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învățământ, se achită în anul 2019, de la bugetul de stat aprobat prin Legea nr. 50/2019, prin bugetul Ministerului Educației Naționale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Piața muncii din România intră...
Controale mai dure, camere...
Prețurile petrolului au scăzut...
Investitorii individuali din...
Guvernul a adoptat o ordonanță...
Românii nu mai cred în...
Directoratul Național de...
Curs valutar BNR, 16 decembrie...
Numeroase obligaţii fiscale...
Averea netă a miliardarului...
Compania saudită Midad Energy a devenit unul dintre...
ANAF a dat publicităţii...
România se poziționează în...
Vânzarea bunurilor personale...
Kaufland România anunță programul de funcționare al...
Decalajul de încasare a TVA a...
Președintele României a semnat...
Anunţul momentului de la Casa...
Negocierile de pace dintre...
Programul Rabla Auto 2025 se...
Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.
Un investitor în bitcoin vrea...