Legea RCA. UNSAR acuză COTAR de dezinformare

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Mașini
Mașini
Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) afirmă că scrisoarea deschisă redactată de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) ar avea obiectivul de a dezinforma iar modificările propuse la Legea RCA sunt menite să reaşeze din dezechilibrele şi disfuncţionalităţile semnificative pe care elemente din legislaţia RCA le-au creat pe piaţa din România.

"Din nefericire, suntem martorii unui nou val de informaţii false transmise în spaţiul public cu un interes vădit de a-i induce în eroare pe români, şi nu numai. În scopul unei informări corecte, pentru că nu putem permite ca lipsa de expertiză în domeniul asigurărilor a unei organizaţii orientate doar spre urmărirea propriului interes (dar care în mod fals afirmă că reprezintă toţi şoferii români) să conducă spre o informare eronată, revenim cu o serie de clarificări absolut necesare, menite a contribui la buna şi corecta informare a autorităţilor şi a tuturor celor interesaţi", arată organizaţia într-un punct de vedere transmis joi AGERPRES.

Reacţia UNSAR vine la o zi după ce COTAR a solicitat, într-o scrisoare deschisă, autorităţilor naţionale şi ale Uniunii Europene să oprească un proiect legislativ aflat la Camera Deputaţilor pe motiv că acesta introduce o serie de amendamente care limitează în mod abuziv sumele datorate consumatorilor de asigurări.

În context, UNSAR arată că prin modificările propuse în cadrul proiectului legislativ Plx. nr. 216/2024 de modificare a Legii RCA nu este încălcată legislaţia europeană.

"Acestea sunt menite, pe lângă transpunerea Directivei (UE) 2021/2118 (şi nu a Directivei 2021/2018/CE indicată eronat în tot cuprinsul scrisorii deschise, directivă care, de altfel, nici nu există, arătând încă o dată lipsa de cunoştinţe temeinice în acest domeniu) să reaşeze din dezechilibrele şi disfuncţionalităţile semnificative pe care elemente din legislaţia RCA le-a creat pe piaţa din România. Resimţim cu toţii efectele negative ale acesteia, cum ar fi: falimente ale companiilor axate în mod special pe acest segment de business, retragerea de asigurători din piaţa RCA din România, lipsa de atractivitate pentru alţi investitori, practicarea unor preţuri abuzive de reparaţii sau de închiriere de vehicule de către anumiţi operatori economici, în totală contradicţie cu tot ceea ce se întâmplă pe piaţa RCA a celorlalte state membre supuse aceleiaşi legislaţii europene etc", se precizează în reacţia UNSAR.

Potrivit sursei citate, nicăieri în legislaţia europeană care reglementează asigurarea RCA nu sunt prevăzute dispoziţii care să vizeze activitatea de reparaţii a vehiculelor sau care să reglementeze ori care să oblige statele membre să impună o anumită conduită asigurătorilor RCA în relaţia cu operatori economici care nu sunt în mod direct persoane prejudiciate prin accidente de vehicule.

"Aşadar, modificările propuse ce fac obiectul acestor "fake news" (Plx. nr. 216/2024) urmăresc, printre altele, să restabilească şi în România principiile pe care este fundamentată legislaţia RCA europeană, să remedieze anomaliile existente şi să mute accentul de pe favorizarea intereselor economice ale unor operatori economici care profită de pe urma accidentelor către protecţia corespunzătoare atât a plătitorilor de prime RCA, cât şi a terţelor persoane prejudiciate prin accidentele de vehicule, în calitate de beneficiari ai despăgubirilor", subliniază UNSAR.

UNSAR contestă şi informaţia cuprinsă în scrisoarea COTAR, potrivit căreia va fi adăugat un articol, 221, prin care păgubiţii RCA, nevinovaţi de producerea unui accident, vor fi obligaţi să suporte o coplată din propriul buzunar pentru a acoperi costurile reparaţiilor către unităţile reparatoare, ceea ce este contrar principiului reparării integrale a prejudiciului şi a asigurării RCA.

În context, reprezentanţii companiilor de asigurări au precizat că preţul de piaţă nu poate fi decât acela obţinut prin cerere şi ofertă şi este cel pe care o persoană fizică sau juridică îl acceptă (asigurătorul RCA sau persoana prejudiciată) şi se angajează să îl suporte. Prin urmare, nu va exista nicio coplată, susţine sursa citată.

Cât priveşte informaţia potrivit căreia va fi modificat alineatul (3) al articolului 14, astfel încât cuantumul despăgubirii să fie stabilit numai prin convenţie între asigurator şi păgubit, UNSAR subliniază că toate afirmaţiile asociaţiei care argumentează eliminarea dreptului asigurătorilor de a avea convenţii de colaborare încheiate cu unităţi reparatoare reprezintă simple speculaţii tendenţioase fără nicio bază legală, dar care, cu rea-credinţă, pornesc de la falsa premisă că unităţile reparatoare care vor colabora cu asigurătorii sunt deja vinovate de încălcarea reglementărilor privind efectuarea activităţii de reparaţii.

"În realitate, propunerile la proiectul de lege valorizează dreptul pozitiv naţional tradiţional care ţine seama de specificitatea asigurărilor de răspundere civilă în general şi a celei de răspundere civilă auto (RCA), respectiv că despăgubirea se stabileşte prin convenţie încheiată între asigurat, terţa persoană prejudiciată şi asigurător. Revenirea la acest principiu de stabilire a despăgubirii prin convenţie între asigurător şi persoana prejudiciată reiese din nevoia de a crea un echilibru prin aplicarea regulilor economiei de piaţă în formarea preţurilor de reparaţii şi de închiriere şi nu majorarea acestora abuzivă în cazul despăgubirii acordate în baza poliţei RCA", a explicat UNSAR.

Mai mult, potrivit asigurătorilor, convenţiile încheiate cu unităţile reparatoare ar putea simplifica, eficientiza şi oferi transparenţă în tot procesul de despăgubire, la preţuri de piaţă corecte şi negociate în interesul atât al plătitorilor de prime de asigurare, cât şi al persoanelor prejudiciate.

"Nu în ultimul rând, inclusiv Consiliul Concurenţei a recomandat în repetate rânduri ca legislaţia RCA să prevadă existenţa de convenţii între asigurători şi unităţile reparatoare", susţine organizaţia amintită.

De asemenea, UNSAR califică drept dezinformare şi informaţia potrivit căreia păgubitul nu va mai avea dreptul să împuternicească alte persoane în scopul efectuării reparaţiei vehiculului avariat sau pentru încasarea despăgubirii cuvenite.

"Dezinformarea practicată de asociaţie care pune semnul egal între instituţia juridică a mandatului (împuternicirii) şi aceea a cesiunii de creanţă la care se referă alineatul (10) de la articolul 40 propus a fi introdus pentru că sunt instituţii juridice total diferite cu reglementare distinctă în legea civilă. În realitate, Curtea Europeană de Justiţie, în cauza C106/17, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul Regional din Szczecin, Polonia, prin decizia din 30 ianuarie 2017, primită de Curte la 28 februarie 2017, în procedura Pawel‚ Hofsoe împotriva LVM Landwirtschaftlicher Versicherungsverein Munster AG, a disociat în mod expres în considerentele hotărârii pronunţate în Cauza C-106/17 calitatea de "persoană prejudiciată" de calitatea unor cesionari ai dreptului la despăgubire care exercită cu titlu profesional activităţi de recuperare a despăgubirilor de la asigurători, concluzionând ca aceşti cesionari profesionişti nu justifică o protecţie specială în raporturile cu societăţile de asigurare", se mai arată în dreptul la replică al asociaţiei care reprezintă companiile de asigurări. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

La benzinărie
Antreprenori / FOTO: Freepik
Știrile dimineții / foto: Freepik.com
Gaze / Foto: Freepik
foto: pexels.com
Bursă / sursa foto: Freepik.com
Euro și lei / Foto: Oana Pavelescu
Panouri fotovoltaice / sursa foto: Freepik.com
Dolari / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com
ROBOR

Evoluție încurajatoare: Indicele ROBOR continuă să scadă

La începutul anului, acest indice era cotat la 6,21%,...

foto: pexels.com

Trump, propunere şoc: Canada, al 51-lea stat al SUA

Trump către Trudeau: „Faceți din Canada un stat...

Producția globală de cipuri face față cu greu cererii uriașe pentru inteligența artificiala
foto ilustrativ: pixabay

Glovo anunţă domeniul în care România e pe locul doi în lume

La finalul acestui an, Glovo prezintă o analiză a...

ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Sistemul Starlink
Parteneriat

De ce Renault s-a aliat cu STMicroelectronics

Această inițiativă poate consolida poziția celor două...

Cheia de la casa mult dorită / FOTO: Freepik
Sanofi

Sanofi, investiție de un miliard de euro în China

O etapă strategică în strategia de investiții a...

euro vs dolar. Foto: pexels.com

Criza din Franța face ravagii: Euro s-a prăbușit

Moneda euro a înregistrat o scădere semnificativă față...

Faliment / FOTO: Freepik
Metale rare / FOTO: Wikipedia
Centru de date / FOTO: Freepik
e-Factura
Cargill / FOTO: Wikipedia

Cargill anunţă că va concedia 8.000 de angajați

Decizia vine pe fondul unei scăderi considerabile a...

Știrile dimineții

pixel