Liderii UE se ceartă din cauza reducerii prețurilor la gaze. Germania, Olanda şi Danemarca se opun oricărei plafonări

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Flacără la aragaz
Flacără la aragaz
Diviziunile dintre liderii Uniunii Europene cu privire la plafonarea prețurilor la gaze și a pachetelor naționale de salvare au reapărut vineri, când aceştia s-au întâlnit la Castelul din Praga, pentru a discuta cum să facă față cel mai bine crizei energetice de iarnă, cauzată de războiul Rusiei în Ucraina.

Cincisprezece dintre statele Uniunii Europene doresc un plafon de preț la gaze, dar nu sunt de acord cu privire la detaliile modului în care ar trebui făcut. Germania, Danemarca și Olanda se opun oricărui plafon, îngrijorate că ar îngreuna cumpărarea gazului de care au nevoie pentru a-și menține economiile în funcțiune și pentru a diminua orice stimulent de reducere a consumului.

Cancelarul austriac Karl Nehammer a spus că orice plafon de preț trebuie conceput și implementat într-un mod care să sprijine furnizorii de energie, potrivit Reuters. „Negocierile sunt în plină desfășurare. Și vor fi intense pentru că scopul nostru este să sprijinim furnizorii de energie, pentru ca oferta de gaze să nu scadă„, a spus el.

Premierul ceh Petr Fiala a menționat în mod special limitarea prețurilor gazelor utilizate pentru producerea de energie electrică, în timp ce letonul Krisjanis Karins a spus că un plafon ar fi prea mult, dacă blocul comunitar ar putea în continuare să asigure aprovizionarea.

Președintele summitului, președintele Consiliului European Charles Michel, a declarat că nu sunt așteptate să fie luate decizii vineri, dar a sperat că discuția dintre lideri va duce la un acord la următoarea întâlnire, pe 20-21 octombrie. „Criza energetică este o provocare foarte importantă pe care trebuie să o abordăm”, a spus Michel, adăugând că speră să avanseze discuțiile privind reducerea cererii, asigurarea aprovizionării și scăderea prețurilor. „Sper să facem pași în direcția corectă”.

Franţa va plafona la 15% creşterea preţurilor la gaze şi electricitate

La fel ca şi vecinii săi europeni, Franţa a promis că va cheltui miliarde de euro pentru a atenua impactul celei mai grave crize energetice cu care se confruntă Europa după anii 1970, informează AFP.

Principala armă din arsenalul lor este o limită de tarif, în cazul Franţei majorarea preţurilor la gaze şi electricitate în 2023 fiind plafonată la 15%.

În luna februarie a acestui an, Franţa a adoptat o versiune precedentă a plafonului, conform căreia tariful reglementat la electricitate a crescut cu 4%, în timp ce preţul reglementat la gaze naturale a fost îngheţat la nivelul din luna octombrie 2021.

Fără acest plafon, autorităţile franceze au estimat că preţurile la energie ar fi crescut cu 120%. Conform celor mai recente estimări, noua schemă va costa 45 de miliarde de euro pentru susţinerea gospodăriilor şi firmelor.

Premierul francez, Elisabeth Borne a spus că factura medie la gaze va creşte cu "25 de euro pe lună, în loc de 200 de euro pe lună fără plafon". În cazul facturilor la electricitate, acestea ar urma să crească, în medie, cu "20 de euro pe lună, în loc de 180 de euro pe lună fără plafon".

În plus, autorităţile franceze vor acorda o plată unică pentru cele mai sărace 40% dintre gospodării. Un cec energetic excepţional urmează a fi vărsat până la finele anului către 12 milioane de gospodării, valoarea acestui cec urmând să fie de 200 de euro pentru 20% dintre cele mai sărace gospodării şi de 100 de euro pentru restul de 20%.

Ca efect al războiului din Ucraina, livrările de gaze naturale ruseşti spre Europa au fost reduse, ceea ce a dat naştere la temeri că la iarnă ca exista o penurie în aprovizionare, astfel că preţurile de pe piaţă au explodat.

Situaţia din Franţa este agravată de faptul că producţia de electricitate a centralelor nucleare este la un nivel redus, ca urmare a lucrărilor de mentenanţă efectuate la jumătate din cele 56 de reactoare nucleare din Franţa. Grupul energetic de stat Electricité de France (EDF) a dat asigurări că reactoarele oprite vor fi repornite în cursul iernii, după finalizarea lucrărilor de mentenanţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

sateliti - FOTO: Freepik@tawatchai07
gaz - FOTO: Freepik
carbune - FOTO: Freepik
Insolvența persoanelor fizice
Foto: Freepik.com
De Beers, Londra
Xi Jinping spune că armele nucleare sunt o linie roșie
titluri de stat - FOTO: Freepik@sac70
tiktok - FOTO: Freepik@luadesign4
Aurul prinde aripi
sebastian burduja - FOTO: Captură Video Facebook@Sebastian Burduja

Primul român recompensat de Harvard pentru leadership global

Cine este primul român recompensat de Harvard pentru...

OpenAI / sursa foto: Wikimedia Commons / Jernej Furman
Kremlin
Vladimir Putin
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Știrile dimineții
sua - FOTO: Freepik@jcomp
Grafică: Oana Pavelescu
Metale rare
Un cuplu vizitează șantierul blocului unde au cumpărat un apartament / Foto: Freepik
Malware
Mihai Daraban și Jae Rak Kim, vicepreședinte Hyundai Heavy Industries

Dialog la nivel înalt CCIR - Hyundai Heavy Industries

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României...

Casă de schimb valutar
Groapă de gunoi
Carte electronica de identitate
Serviciul 112
Mină de suprafață / Foto: Freepik
Ministerul Mediului lansează un nou program de stimurale

pixel