LISTA COMPLETĂ a restricțiilor valabile de luni, publicată în Monitorul Oficial DOCUMENT

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Certificatul verde devine obligatoriu
Certificatul verde devine obligatoriu
Guvernul a aprobat modificarea hotărârii privind prelungirea stării de alertă stabilind măsuri suplimentare de control al pandemiei de COVID-19, între care interzicerea, pentru o perioadă de 30 de zile, a evenimentelor private, nunţi, botezuri, conferinţe, workshopuri şi limitarea programului magazinelor între orele 5,00 şi 21,00, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

El a menţionat, într-o conferinţă de presă, că folosirea unui certificat verde COVID care este fals sau care nu este al persoanei care îl prezintă duce la deschiderea unui dosar penal, fiind infracţiune.

"De la ora 22,00, pe întreg teritoriul ţării va fi interzisă circulaţia, mai puţin excepţiile pe care le cunoaşteţi, la care se adaugă persoanele vaccinate sau trecute prin boală şi care trebuie să prezinte organelor de control certificatul respectiv", a precizat şeful DSU.

Potrivit acestuia, accesul în toate zonele care nu sunt esenţiale se face folosind certificatul verde pentru persoanele vaccinate anti-COVID sau trecute prin boală.

"Pentru magazinele esenţiale se intră cu măsurile de sănătate publică, dar fără certificat verde. În rest, se intră pe certificat verde, pentru persoane vaccinate sau trecute prin boală. Copiii care sunt sub vârsta vaccinării nu pot intra în spaţiile respective decât dacă sunt însoţiţi de un adult care este cu certificat valabil de vaccinare sau trecut prin boală", a completat Arafat.

Şeful DSU a precizat că pentru magazinele alimentare din interiorul centrelor comerciale se va putea intra doar cu certificatul verde, "pentru că în mall nu se va putea intra decât cu certificatul verde - vaccinat sau trecut prin boală".

Citește și: Certificatul verde COVID-19. Ultimele precizări legate de vaccinați și nevaccinați

"Tot ce este în mall numai cu certificat verde. Dacă n-ai certificat verde, te duci la o farmacie care nu este în mall. Dacă nu ai certificat verde, te duci la magazine care nu sunt în mall, adică la magazine alimentare. (...) Adică intră pe uşa intrării de la mall şi îmi spune că merge la supermarket, după care te trezeşti cu el în cinematograf! Deci, nu va merge acest lucru. Esenţiale sunt magazinele de alimente şi tot ce vinde partea alimentară, care este esenţială. În rest, mall-uri etc., se intră cu certificat verde", a explicat Arafat, întrebat despre faptul ca în mall-uri sunt şi farmacii şi magazine alimentare.

Totodată, el a menţionat că rămâne valabilă livrarea la domiciliu după orele 21.00 şi pe durata nopţii.

Raed Arafat a subliniat că prin hotărârea adoptată de Guvern masca devine obligatorie "peste tot".

"Se anulează toate excepţiile pentru mască, gen: birou cu cinci persoane vaccinate, cu zece persoane vaccinate. Iar în exterior singurele activităţi care rămân fără mască sunt activităţile sportive individuale sau dacă se practică sport în condiţiile pe care le prevede hotărârea, atunci este ok. În rest, masca devine obligatorie în următoarea perioadă. Ne-am întors la situaţia pe care am avut-o", a explicat el.

ACCESEAZĂ DOCUMENTUL OFICIAL AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă
Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Pompe petroliere / Foto: Freepik
Dacia 1300 / Foto: Pexels
Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC)
Tren de marfă / FOTO: Freepik
Bursă / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Plati online. Foto: Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Ilustrație: Oana Pavelescu
Mărfuri/FOTO: Freepik
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com

pixel