Londra blochează granițele pentru această categorie. 'O măsură inumană'

Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Cei ale căror cereri de azil sunt examinate şi respinse vor fi expulzaţi 'rapid' din Regatul Unit.
Cei ale căror cereri de azil sunt examinate şi respinse vor fi expulzaţi 'rapid' din Regatul Unit.
Ministrul de interne al Marii Britanii, Priti Patel, prezintă miercuri o reformă a sistemului de azil, ce prevede să nu le mai fie acordate aceleaşi drepturi migranţilor care au intrat legal sau ilegal în ţară, o măsură denunţată ca 'inumană' de Crucea Roşie

'Dacă, la fel ca în peste 60% dintre sosirile ilegale, (migranţii) au traversat un stat sigur ca Franţa pentru a ajunge aici, ei nu vor mai putea intra imediat în sistemul de azil, aşa cum este cazul acum', a declarat într-un comunicat Priti Patel.

Ea va prezenta proiectul în Camera Comunelor în cursul după-amiezii.

Migranţii intraţi ilegal în Marea Britanie şi ale căror cereri de azil sunt acceptate vor primi un nou statut de protecţie, temporar, nu un drept automat la instalare, ca până acum. De asemenea, dreptul la reîntregire familială şi accesul la prestaţii sociale le vor fi limitate.

Cei ale căror cereri de azil sunt examinate şi respinse vor fi expulzaţi 'rapid' din Regatul Unit. Conform ministrului Priti Patel, 'toate opţiunile' sunt avute în vedere, inclusiv 'returnarea în state terţe'.

Citește și: COVID-19. Reproșul președintelui Klaus Iohannis pentru autorități

În 2020 au intrat în Marea Britanie 8.500 de migranţi care au traversat Canalul Mânecii în ambarcaţiuni de mici dimensiuni. Odată ajunşi pe pământ britanic, cei mai mulţi au cerut azil, reiese din statisticile Ministerului de Interne.

'Aceste propuneri creează un sistem injust cu două viteze, în care cazul unei persoane şi sprijinul pe care îl primeşte sunt judecate în funcţie de calea pe care a intrat în ţară, nu de nevoia sa de protecţie. Este inuman', a reacţionat directorul general al Crucii Roşii britanice, Mike Adamson.

Opoziţia laburistă consideră că aceste măsuri 'nu vor face, practic, nimic pentru a-i împiedica pe oameni să se lanseze în călătorii periculoase' spre Marea Britanie.

Proiectul guvernului mai prevede că sancţiunile împotriva migranţilor care intră ilegal în ţară vor fi înăsprite, iar traficanţii vor risca închisoare pe viaţă.

În schimb, nu a fost făcut niciun anunţ despre eventuala trimitere a solicitanţilor de azil sosiţi ilegal, în timp ce le sunt examinate cererile, în teritorii precum Gibraltar sau chiar pe feriboturi vechi, aşa cum presa evocase în ultimele luni.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Punct de lucru / Foto: Freepik
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică
Alertă DNSC
Rompetrol
ANAF
Bursă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com
Farmacie. Foto: Freepik.com

pixel