Loteria bonurilor fiscale nu se va relua. Se va desființa, dar nu de tot

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
De ce este important să păstrezi bonul fiscal
De ce este important să păstrezi bonul fiscal
Suspendată în 2020, odată cu instaurarea stării de urgență din cauza pandemiei de coronavirus, Loteria bonurilor fiscale nu va mai fi reluată. Există însă un DAR...

Pentru reglementarea aceste probleme a fost elaborat și pun în dezbatere la Ministerul Finanțelor un proiect de ordonanță. Textul subliniază, printre altele că, reactivarea Loteriei ar antrena cheltuieli ”nejustificate” și efecte departe de cele scontate. 

Merită amintit că Loteria bonurilor a funcționat timp de aproximativ cinci ani și a fost concepută ca o măsură de reducere a evaziunii fiscale prin implicarea și responsabilizarea cetățenilor în fiscalizarea veniturilor realizate de comercianți.

Totuși, nu toate prevederile OG 10/2015, care stabilește regulile Loteriei bonurilor, vor fi abrogate. Concret, vor rămâne în vigoare prevederile legate de procedurile de plată a premiilor acordate în cadrul acestui program și a celor stabilite de instanța de judecată, cu titlu de premiu, necesare plății sumelor câștigate la loterie și restante în prezent.

Totodată, prin proiect se reglementează atât situația premiilor suspendate la plată, cât și a sumelor stabilite, cu titlu de premiu la Loteria bonurilor, prin hotărâri definitive ale instanței de judecată. Astfel, sumele aferente plății acestora vor fi achitate de către Ministerul Finanţelor.

Desființarea Loteriei bonurilor este propusă deoarece ea nu-și mai atinge scopul propus - reducerea evaziunii fiscale - în condițiile în care majoritatea comercianților și-au conectat casele de marcat la sistemul Fiscului, iar cei mai mulți români trăiesc la oraș (sau își fac cumpărăturile acolo), unde funcționează (și sunt foarte solicitate) magazinele mari, ce respectă, în mai toate cazurile, obligația de a elibera clienților bonuri fiscale.

Citește și Rabla electrocasnice 2022. De săptămâna viitoare se pot cere bani de la stat

Loteria bonurilor fiscale a presupus plata de premii în valoare de aproximativ 60 de milioane de lei. De principiu, ea se organiza lunar, în prima duminică după data de 15, pentru luna anterioară, dar putea fi organizată și ocazional. Numărul maxim de premii de la o extragere e stabilit, de către OG 10/2015, la 100.

Extragerile din cadrul Loteriei bonurilor au fost suspendate la apariția pandemiei de coronavirus, mai exact, la intrarea în starea de urgență, suspendarea fiind ulterior prelungită succesiv până în prezent. De fapt, reluarea extragerilor loteriei trebuie făcută, conform OUG 153/2020, “în termen de 90 de zile de la data încetării stării de alertă/urgență”, termen ce s-a împlinit în această lună.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr

pixel