Lufthansa trece prin serioase turbulențe. Cifre șocante

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Lufthansa
Lufthansa
Cea mai recentă știre despre cea mai mare companie aviatică din Europa, Lufhtansa, are darul de a șoca.

Compania are la ora actuală peste 22.000 de angajați full time. Informația a fost făcută publică după negocierile între trei sindicatele din domeniul aviatic german.

Conform informațiilor obținute de Bild, în Germania, 600 de piloți, 2.600 de stewardese dat și 1.500 de lucrători la sol angajați în plus.

Și filialele Lufthansa vor suferi reduceri substanțiale de pesonal, cîte 1.000 de job-uri vor fi eliminate de la Eurowings, și Austria, Brussel Airlines. În Statele Unite ale Americii, Lufthansa a concediat recent 3.000 de oameni.

Consiliul de supervizare a aprobat! Lufthansa în al 9-lea cer

Planul privind sprijinirea companiei aeriene germane Lufthansa cu nouă miliarde de euro a trecut la sfârșitul lunii martie de o etapă crucială, după ce Guvernul german şi Comisia Europeană au ajuns la un acord cu privire la principalele condiţii ale acestei operaţiuni, transmite AFP.

Compromisul, la care au ajuns negociatorii Berlinului şi Comisiei Europene, prevede că Lufthansa va ceda concurenţilor până la 24 de sloturi orare de decolare şi aterizare utilizate de opt avioane staţionate la aeroporturile din Frankfurt şi München. Lufthansa a precizat că aceste sloturi vor putea fi preluate de un concurent european care nu a beneficiat de ajutoare de stat din cauza pandemiei de coronavirus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com
Codul fiscal. Foto: AI - Freepik.com
Mașini în trafic
Centrală pe cărbune / sursa foto: Freepik.com
Harta Europei. Foto: Freepik.com
Foto: Pexels.com
Freepik.com
O combină recoltează grâu / Foto: Freepik
CE oltenia

Atac cibernetic asupra Complexului Energetic Oltenia

Activitatea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a fost...

Benzinarie. Foto: Freepik.com
Dunare
Jeffrey Epstein și Leslie Wexner (dr) / Foto: DoJ
Uraniu / FOTO: Freepik
Permise auto
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Gaze / Foto: Freepik
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Centrala nucleara. Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Tot mai multe firme pun lacătul pe uşă

Numărul firmelor radiate a crescut în primele 11 luni...

Biroul unui judecător / Foto: Freepik
Foto: Reuters
Euro

Cum îți poți crește veniturile fără să muncești mai mult

Ideea de a câștiga mai mult fără să muncești mai mult...

Mină de cărbune / sursa foto: Freepik.com
Kim Jong Un / FOTO: KCNA
maioreanu
Jeffrey Epstein / Fotografie publicată de DoJ

pixel