Metroul din Drumul Taberei. Cine pune bețe în roate

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Vor fi de toate, dar nu și metrou
Vor fi de toate, dar nu și metrou
La sfârșitul anului trecut, autoritățile române au asigurat că Magistrala 5 de metrou va fi gata până la sfârștiul lui 2019. Revenind asupra subiectul, consilierul premierului Viorica Dăncilă pe probleme economice, Darius Vâlcov, a repetat același lucru, cu precizarea că lucrările se vor finaliza în toamnă. Există însă un mare dar...

Pentru că, potrivit lui Vălcov nu se știe cum vor evolua lucrurile pe partea de automatizare. Care este marele semn de întrebare? Verdictul instanței. ”În noiembrie 2017 a avut loc licitația. Unul dintre concurenţii care au pierdut această licitaţie au contestat, au pierdut, în noiembrie 2018 au făcut contestaţie şi la această decizie, iar din noiembrie până acum Curtea de Apel Bucureşti nu a dat nici măcar termen”, a explicat Vâlcov.

Stații și linii, dar nu și metrou

”Fac un apel şi pe această cale atât la judecători, cât şi la ministrul Justiţiei să se uite la aceste programe extraordinar de importante. Nici măcar nu s-a dat termen pentru a vedea dacă automatizarea de pe Magistrala 5, Drumul Taberei, care este extrem de importantă, care durează nouă luni... Deci, practic, noi terminăm în septembrie tot ceea ce este de făcut, staţiile, tot, dar Curtea de Apel Bucureşti refuză să dea un termen. Măcar să se dea termen, pentru că altfel vom inaugura staţiile, vom inaugura liniile, dar nu vom avea metrou, pentru că nu va avea sistemul de automatizare. Este foarte important, pentru că sunt sute de mii de oameni în Drumul Taberei care nu vor putea în acest an să circule cu metroul, pentru că astăzi Curtea de Apel Bucureşti refuză sau nu poate să dea un termene în acest caz", a afirmat Vâlcov.

O poveste de aproape 8 ani

Proiectul Magistralei 5 de metrou se ridică la 3,2 miliarde de lei, din care 2,65 miliarde de lei din fonduri structurale nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Sectorial – Transport 2007- 2013 şi Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020. Investiţia a fost începută în 2011, iar termenul de finalizare a fost amânat patru ani. Metrorex a selectat, la finele lunii februarie 2011, consorţiul format din Astaldi (Italia), FCC (Spania), Delta ACM şi AB Construct (România) pentru a realiza tronsonul Eroilor - Drumul Taberei.

Citește și Corina Crețu explică de ce UE finanțează metroul M6 doar între Gara de Nord și Ikea

Magistrala 5, tronsonul 1 (Eroilor - Drumul Taberei), va avea aproape 7 km lungime, un depou şi zece staţii (Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contabilitate / Foto: Freepik
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Leonadro Badea
BNR
Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Supermarket. Freepik.com

Programul de Sărbători al magazinelor Mega Image

Mega Image anunță programul magazinelor pentru perioada...

Ciprian Ciucu

Întâlnire Ciucu - Bolojan - Nazare pe finanțele Capitalei

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea...

Fabrică de bere / Foto: Freepik

Piața berii se îndreaptă către un minimum istoric

Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o...

Drona găsită în Argeș / Foto: Antena 3 CNN
Ionuț Dumitru, analist economic
Au dispărut documente din dosar / Foto: DoJ
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Summit Mercosur

Țările Mercosur regretă noua amânare a acordului cu UE

Mercosur şi-a exprimat, sâmbătă, regretul faţă de noua...

Planificarea este cuvântul cheie / Foto: Freepik
Hackeri ruși / Foto: DCBusiness

Cum atacă Rusia infrastructura critică a Europei

Un incident aparent banal petrecut în vestul Norvegiei a...

Sakhalin Energy
Un cuplu verifică documente / Foto: Freepik
ANAF

ANAF 2026. Fiscul poate bloca cesiuni ale părților sociale

Transferul părților sociale intră sub reguli stricte în...

Lemne de foc / Foto: Freepik
Românii adora cozonacii

Cozonacul se scumpește cu 12% de sărbători, anunță ROMPAN

Patiserii din România vor scoate pe piață peste șapte...

Uzină auto
Banca Națională a României

Avertisment BNR: Companiile intră în zona roșie

Companiile românești traversează o perioadă critică,...

Măcelar tranșează o bucată de carne / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Sistemul S-500 Prometheus
PNRR
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Obligații noi pentru companiile private
Barajul Paltinu

pixel