Mai, cea mai bună lună de la începutul acestui an pentru compania Airbus, în privinţa livrărilor de aeronave

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Cel mai mare producător global de aeronave a raportat nivelul livrărilor din luna mai 2023.

Airbus, cel mai mare producător global de aeronave, a înregistrat în luna mai un număr mai mare de livrări de avioane comerciale decât în orice altă lună de la începutul anului, chiar și în ciuda unui recent deficit de componente.

În ultima lună, grupul european de aviație a livrat un total de 63 de avioane către clienți, comparativ cu cele 54 de unități livrate în aprilie și cele 61 de unități livrate în martie.

Cu toate acestea, Airbus se află departe de a-și atinge obiectivul de a livra 720 de aeronave anul acesta, având în vedere că în primele cinci luni ale anului a livrat doar 244 de avioane comerciale. Analizând situația, experții sunt sceptici în privința atingerii acestui obiectiv.

Tot în mai, Airbus a obţinut 17 comenzi pentru avioane noi, dar se confruntă şi cu 17 anulări, după ce compania aeriană indiană Go First a declarat faliment.

 

Din aceeaşi categorie: Bogdan Chiriţoiu: Dispariţia Blue Air, unul dintre motivele pentru care s-au scumpit biletele de avion

 

"Reducerea concurenţei prin dispariţia Blue Air cu siguranţă a afectat preţurile la biletele de avion", este de părere Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. 

Dispariţia Blue Air este unul dintre motivele pentru care s-au scumpit biletele de avion, iar personal îmi pare rău că nu s-a reuşit salvarea acestei companii, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la o conferinţă organizată la Sinaia.

"Teoretic, avem şi la Blue Air plan de restructurare. În realitate, mi-e greu să cred că Blue Air poate să redevină fiabilă. O companie aeriană care nu zboară de luni de zile, cam cum ar fi situaţia? Avioane n-a avut niciodată, iar acum nici nu zboară, deci ce s-ar putea întâmpla acolo? Personal îmi rău, deoarece cred că era bine în piaţa românească să avem un operator. Blue Air era al treilea operator, compania era în top 3, era mai mare decât TAROM înainte de criză şi dispariţia lor a dus... deci cota lor de piaţă s-a mutat la Wizz Air, preţurile au crescut - nu spun că au crescut numai din cauza dispariţiei Blue Air, dar reducerea concurenţei prin dispariţia Blue Air cu siguranţă a afectat preţurile. Sunt mai multe motive pentru care au crescut biletele de avion, ele crescut în toată Europa, nu numai la noi, dar parte din explicaţia creşterii la noi este şi dispariţia Blue Air. Deci, îmi pare rău că nu s-a reuşit salvarea acestei companii", a susţinut Chiriţoiu.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

BNR
Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Ciprian Ciucu

Întâlnire Ciucu - Bolojan - Nazare pe finanțele Capitalei

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea...

Fabrică de bere / Foto: Freepik

Piața berii se îndreaptă către un minimum istoric

Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o...

Drona găsită în Argeș / Foto: Antena 3 CNN
Ionuț Dumitru, analist economic
Au dispărut documente din dosar / Foto: DoJ
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Summit Mercosur

Țările Mercosur regretă noua amânare a acordului cu UE

Mercosur şi-a exprimat, sâmbătă, regretul faţă de noua...

Planificarea este cuvântul cheie / Foto: Freepik
Hackeri ruși / Foto: DCBusiness

Cum atacă Rusia infrastructura critică a Europei

Un incident aparent banal petrecut în vestul Norvegiei a...

Sakhalin Energy
Un cuplu verifică documente / Foto: Freepik
ANAF

ANAF 2026. Fiscul poate bloca cesiuni ale părților sociale

Transferul părților sociale intră sub reguli stricte în...

Lemne de foc / Foto: Freepik
Românii adora cozonacii

Cozonacul se scumpește cu 12% de sărbători, anunță ROMPAN

Patiserii din România vor scoate pe piață peste șapte...

Uzină auto
Banca Națională a României

Avertisment BNR: Companiile intră în zona roșie

Companiile românești traversează o perioadă critică,...

Măcelar tranșează o bucată de carne / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Sistemul S-500 Prometheus
PNRR
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Obligații noi pentru companiile private
Barajul Paltinu
Boris Rotenberg

Vila unui oligarh rus, pusă sub sechestru de Finlanda

Autoritățile din Finlanda au pus sechestru pe o vilă de...


pixel