Mai puțină carne de porc din import: România investește în ferme de suine

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Freepik
Foto: Freepik
Ministerul Agriculturii mizează pe porcul românesc.  

 România trebuie să crească capacitatea de producţie internă în sectorul suin, iar investiţiile sunt esenţiale pentru a reduce dependenţa de importuri şi pentru a susţine consumul de carne de porc românească, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în timpul unei vizite în judeţul Satu Mare, pentru evaluarea proiectelor finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR).

"România trebuie să îşi crească capacitatea de producţie internă în sectorul suin, iar astfel de investiţii sunt esenţiale pentru a reduce dependenţa de importuri şi pentru a susţine consumul de carne de porc românească. Susţinem fermierii care aleg să se asocieze în cooperative şi să investească în zootehnie", a declarat ministrul.

Acesta a fost însoţit de Daniela Rebega, director general al Autorităţii de Management pentru PNDR., şi a vizitat o serie de investiţii relevante pentru sectorul zootehnic şi agricultura ecologică din regiune.

Vizita a debutat în localitatea Căuaş, unde s-a verificat stadiul lucrărilor la ferma de reproducţie suine realizată de Cooperativa Agricolă Codreana Transilvania. Cu o capacitate de 1.470 de locuri pentru scroafe, ferma va permite, la finalizare, producţia anuală a aproximativ 41.000 de purcei. Proiectul este implementat cu sprijinul Programului de susţinere a crescătorilor de suine, gestionat de minister, iar finalizarea acestuia este estimată pentru luna decembrie 2025.

Ministrul a vizitat, apoi, ferma de îngrăşare a taurinelor Agrind Sîncrai, din localitatea Tăşnad, realizată prin submăsura 121 - "Modernizarea exploataţiilor agricole". Cu o capacitate de 200 de capete şi un sistem modern de stabulaţie liberă, proiectul contribuie la dezvoltarea sustenabilă a sectorului zootehnic prin utilizarea de tehnologii eficiente, inclusiv un sistem propriu de panouri fotovoltaice.

Un alt obiectiv de investiţii l-a constituit societatea Holiv Ecoplant din Tăşnad, beneficiară a două proiecte importante în domeniul agriculturii ecologice şi procesării. Prin măsurile 4.1A şi 4.2 din PNDR, compania a înfiinţat o plantaţie ecologică de alun pe aproape 50 de hectare şi a construit o unitate modernă de procesare a alunelor, contribuind la crearea unui lanţ valoric complet, integrat şi sustenabil.

"Proiectul Allu este o dovadă clară că agricultura ecologică din România are un potenţial imens, iar viziunea antreprenorială şi utilizarea eficientă a fondurilor europene pot transforma ideile inovatoare în modele de succes", a subliniat ministrul.

Florin Barbu a participat şi la o şedinţă de lucru organizată la sediul Prefecturii Satu Mare, unde a avut un dialog deschis cu fermierii şi autorităţile locale. Discuţiile au vizat identificarea provocărilor actuale din sectorul agricol şi prezentarea măsurilor de sprijin puse la dispoziţie de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. La finalul întâlnirii, ministrul a susţinut o conferinţă de presă în care a prezentat concluziile vizitei, stadiul implementării proiectelor finanţate prin PNDR şi direcţiile strategice ale Ministerului pentru perioada următoare.

Ultimul obiectiv vizitat a fost ferma Agro-PIG SRL din Medieşu Aurit, beneficiară a unui proiect finanţat prin submăsura 5.1, dedicat îmbunătăţirii biosecurităţii în ferme. Investiţiile realizate contribuie la ridicarea standardelor sanitare şi la reducerea riscurilor epidemiologice în sectorul de creştere a animalelor.

Ministrul Barbu a reafirmat angajamentul ministerului de a continua sprijinirea investiţiilor în sectorul zootehnic, dezvoltarea agriculturii ecologice, promovarea asocierii fermierilor şi consolidarea lanţurilor alimentare scurte. Totodată, a subliniat importanţa dialogului constant cu fermierii şi adaptarea politicilor publice la realităţile din teren.

"Aceste vizite în teren sunt esenţiale pentru a înţelege direct nevoile fermierilor şi pentru a adapta politicile publice la realităţile din agricultură. Continuăm să fim un partener activ şi dedicat pentru toţi cei care contribuie la dezvoltarea durabilă a agriculturii româneşti", a conchis ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Pexels.com
Fondul Monetar Internațional / Foto: Banca Mondială / Flickr

FMI taie drastic prognoza de creștere a economiei României

FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluția...

Bani. Freepik.com
Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Schimb valutar / Foto: Unsplash

Curs BNR. Leul stabil iar aurul urcă la un nou maximum

Leul s-a menținut stabil marți, 14 octombrie, în fața...

Contor pentru energie electrică
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz
Alexandru Nazare
Scutere / Foto: Unspash

Te gândești să începi o afacere de închiriere scutere?

Mulți antreprenori sunt interesați de afaceri în care...

Alexandru Petrescu, șeful ASF
Apple a pierdut un proces major / Foto: Unsplash

Apple, investiţie în România

Energia care alimentează Apple: România devine parte din lanțul verde al...

Amazon
Bancnote, euro / Foto: Freepik
Fermieri într-o seră / Foto: Freepik
 Joel Mokyr, Philippe Aghion și Peter Howitt, laureații premiului Nobel pentru economie 2025
Mihai Daraban
Semne de circulație / Foto: Unsplash
Vodafone / Foto: Kārlis Dambrāns / Flickr
Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Mercedes Benz - Sebes
Barja. Foto: Freepik.com
CET Sud
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lan de grâu / FOTO: Unsplash
Grafic. Foto: Freepik.com
Capitoliul / FOTO: Freepik
Centrală de apartament / FOTO: Freepik
Casă de schimb valutar
O persoană completează un formular / Foto: Freepik

pixel