Mai multe state europene ar putea amâna data intrării în vigoare a taxei pentru giganții Internetului

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, s-a declarat marţi "deschis" la ideea unei amânări a datei la care ar urma să intre în vigoare taxa pe care Uniunea Europeană încearcă să o impună giganţilor din domeniul Internetului, informează AFP. 

Propunerea dezbătută în prezent a fost prezentată în luna martie de Comisia Europeană şi vizează în principal giganţii americani ai Internetului: Google, Apple, Facebook şi Amazon, reuniţi sub acronimul GAFA. Propunerea vizează introducerea rapidă a unei taxe e 3% pe veniturile generate de aceste companii din anumite activităţi (publicitate sau revânzarea datelor personale), până când va fi negociată o soluţie la scară mondială în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD). 

La sosirea sa la reuniunea miniştrilor europeni de Finanţe, care are loc marţi la Bruxelles, Bruno Le Maire, a declarat pentru AFP că "directiva trebuie adoptată în luna decembrie 2018, cu prilejul ultimului Consiliu European din acest an, însă suntem deschişi la ideea unei amânări a datei la care ar urma să intre în vigoare pentru a lăsa timp OECD să facă o propunere mai completă". 

Parisul, care a făcut un cal de bătaie din adoptarea unui proiect european de taxare a economiei digitale, este gata să amâne timp de un an, un an şi jumătate aplicarea acestei taxe pentru ca să poată fi găsită o soluţie la nivel internaţional. 

"Nu există divergenţe cu Olaf Scholz (-ministrul german de Finanţe-nr.) cu privire la acest subiect. Împărtăşim acelaşi punct de vedere, există unele dificultăţi tehnice de soluţionat. Trebuie să le rezolvăm în următoarele patru săptămâni" a explicat Bruno Le Maire. 

Franţa, ţara care se află la originea acestei propuneri, speră că şi celelalte state europene o vot aproba până la finalul anului. Însă unele state membre UE se opun acestui proiect, în special Irlanda, unde mai mulţi giganţi din domeniul internetului şi-au înfiinţat cartierul general european. 

Conform unor documente consultate de Reuters, pentru a depăşi reticenţele, Austria, ţară care în prezent deţine preşedinţia rotativă a UE, a propus stabilirea unei "date fixe de expirare" în cazul taxei digitale. O aşa-numită "clauză de expirare" a fost deja susţinută de majoritatea celor 28 de state membre, dar până acum era legată de un acord global cu privire la reforma fiscală. În conformitate cu propunerea Austriei, taxa ar urma să ia sfârşit la o dată prestabilită. 

De asemenea, Austria a propus excluderea veniturilor obţinute din vânzarea datelor utilizatorilor de pe lista activităţilor care ar urma să fie acoperite de noua taxă digitală, ceea ce înseamnă o diluare a propunerii iniţiale a Comisiei Europene. Doar veniturile din publicitatea online sau de pe pieţele virtuale ar urma să fie supuse noii taxe în conformitate cu planurile Austriei. 

Pentru a fi introdusă noua taxă digitală are nevoie de sprijinul tuturor statelor membre UE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel