Fostul ministru al Muncii Marius Budăi a transmis un mesaj dur la adresa liberalilor după ce aceştia au criticat noua lege a pensiilor care a fost adoptată de către Guvern şi va merge în Parlament.
"Ceea ce ați făcut acum două zile, dragi colegi liberali, prin punerea în pericol a Legii pensiilor, mi se pare impardonabil. Pur și simplu ați ales să luptați contra părinților și bunicilor noștri. Mă gândeam că după doi ani de guvernare alături de PSD ați ieșit din logica lui “nu se poate” și “nu am” și v-ați dat seama că dacă vrei și mai și depui efort se pot găsi soluții.
Oare nu sunteți de acord cu majorarea pensiilor și cu eliminarea acelui nedrept procent de 9,4%?
Eu știu cel mai bine de ce vă adresez această întrebare, doar mi-ați cerut demisia când mă băteam, susținut de PSD, să eliminăm acest procent, dar și când, în 2022, vă propuneam soluțiile PSD pentru majorarea pensiilor. Atunci v-am înțeles, erați după o guvernare strict de dreapta, PNL-USR, când în anul 2021 nu ați acordat nici măcar un leu majorare la pensii, dar acum chiar nu vă înțeleg.Nu sunteți de acord cu principiul: pentru muncă egală, pensie egală?
Nu sunteți de acord cu echitatea și cu solidaritatea? Nu sunteți de acord cu încurajarea muncii și cu faptul că ne dorim să acordăm punctaj suplimentar pentru fiecare an de vechime realizat peste stagiul de 25 de ani?
Nu sunteți de acord cu redefinirea gradelor de invaliditate, pentru a se da posibilitatea desfășurării unor activități profesionale și a permite cumulul pensiei de invaliditate cu veniturile din aceste activități?
Nu sunteți de acord ca pentru orice grad de invaliditate, în funcție de natura afectării capacității de muncă și tipul raportului de muncă, capacitatea de muncă să poată fi considerată păstrată pentru anumite activități profesionale, la propunerea medicului expert? Nu știu ce să zic? Vom vedea în parlament la dezbaterea și aprobarea Legii!", transmite Marius Budăi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...
Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante
Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.
Piața imobiliară din România...
Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...
Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...
Primăriile pot lua împrumuturi...
Analiza publicată de DCBusiness...
Guvernul clarifică acordarea...
Acțiunile Oracle au scăzut cu...
O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...
Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...
Sistemul energetic românesc...
Leul a avut o evoluție relativ...
Electrificarea liniei ferate...
Dumitru Chisăliță: „Sancțiunile...
Generația Z cumpără cel mai...
Bruxelles pregătește o...
Emailul Netflix care anunță...
Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...
Guvernul aprobă finanțarea a...
Avocatul Gabriel Biriş, expert...