Majorarea pensiilor. Marius Budăi spune când se va anunța oficial procentul

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Marius Budăi, ministrul Muncii
Marius Budăi, ministrul Muncii
În ultimele luni, reprezentanții partidelor aflate în coaliția de guvernare au început un fel ”concurs” în a anunța procentele cu care se vor majora pensiile începând cu 1 ianuarie 2020.

Ministrul Muncii a declarat că: ”În spaţiul public, apare acea licitaţie de procente. Colegi de-ai noştri de pe partea dreaptă licitează cu procente. Anul trecut, când nu era nicio criză energetică, când nu era război la graniţă, ne explicau de dimineaţa până seara cum NU se pot majora pensiile, salariile minime, alocaţiile şi aşa mai departe. Acum, licitează cu procente. Eu cred că putem să licităm cu multe, dar în niciun caz cu necazul părinţilor şi bunicilor noştri” a afirmat ministrul într-o emisiune la România TV.

„Decizia finală se va lua în maximum o săptămână şi jumătate, când se vor adopta bugetele în Guvern. Este clar că va fi o majorare, este clar că vor fi pachete de sprijinire socială, se estimează a fi o iarnă grea pentru că noi, social-democraţii nu vrem să lăsăm pe nimeni la marginea societăţii”, a mai explicat ministrul Muncii.

„Noi, PSD suntem cei care, de fiecare dată când am fost la guvernare, am avut un pact cu cetăţenii României. Mai important este că l-am şi respectat. Mă încearcă o tristeţe enormă când văd politicieni de dreapta, indiferent de partidul din care provin, care în anul 2021, adică în anul în care România şi globul nu era traversat de aceste crize profunde (…) se chinuiau anul trecut, cheltuiau toată energia lor, de dimineaţa până seara, să ne spună cum nu se poate: cum nu se pot mări alocaţiile copiilor, cum nu se poate şi nu trebuie să mărim salariul minim, cum nu se poate să majorăm pensiile. Dar se puteau achiziţiona atunci izolete la preţuri enorme, ne spune domnul profesor Rafila de vaccinuri de miliarde de euro pe care acum România trebuie să le arunce. Alea se puteau face, dar pensii, salarii, alocaţii, sprijin pentru mediul de afaceri, nu se putea face”, declara recent ministrul Budăi la Vrancea.

Citește și:

Noua Lege a pensiilor schimbă totul. Ce se întâmplă cu punctul de pensie

Șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a vorbit despre noua Lege a pensiilor și când ar urma să apară acest nou act normativ, dar și despre punctul de pensie. 

Pensiile trebuie să crească toate cu acelaşi procent, şi nu diferenţiat, a declarat Daniel Baciu, într-o intervenție la postul de televiziune Antena 3 CNN. Potrivit aprecierilor sale, pensiile românilor trebuie să crească din prima zi a anului viitor, la fel ca și majorarea punctului de pensie. În ceea ce privește punctul de pensie, șeful CNPP crede că ar trebui să fie unul fix, pentru toți pensionarii, și nu diferențiat. 

"Casa Națională de Pensie este o instituție tehnică de aplicare a legislației în vigoare și aceasta este una dintre ipotezele de lucru în momentul de față vehiculate. Așteptăm cu toții ca să se ia o decizie în perioada imediat următoare, astfel încât să reușim noi, ca instituție tehnică de aplicare a legislației, să implementăm această majorare a pensiilor. 

Prima măsură 

Vreau să fac o precizare. În primul rând, noi trebuie să creștem pensiile tuturor beneficiarilor noștri, pensionarii, și trebuie să creștem valoarea punctului de pensie. Aceasta este prima măsură pe care trebuie neapărat și care se impune de la 1 ianuarie 2023”, a spus Daniel Baciu.

El a precizat că ”sunt măsuri complementare cele cu privire la majorarea acelor pensii, a unor persoane care sunt defavorizate, dar se impune în primul rând majorarea punctului de pensie.  În primul rând, aș vrea încă o dată să precizez acest lucru, trebuie să majorăm toate pensiile din sistemul public de pensii. 

Aproximativ 5.000.000 de pensionari trebuie să beneficieze într-un fel sau altul de această majorare mult așteptată începând cu 1 ianuarie 2023.  Așteptăm decizia care trebuie să vină cât de curând. În coaliție trebuie să existe această decizie și noi efectiv trebuie pur și simplu să o aplicăm", a declarat şeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, sâmbătă, în exclusivitate, la Antena 3 CNN. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Certificat de înregistrare fiscală / Ilustrație: DCBusiness
Sebastian Burduja
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Donald Trump
Inquam Photos / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Locuri de muncă
Un cuplu semnează un contract / Foto: Freepik
Bitcoin / Foto: Unsplash
Elon Musk / FOTO: Facebook
Curs valutar / Foto: DCBusiness
Santierul Naval Mangalia
Ursula von der Leyen la Forumul Economic Mondial de la Davos
Reactorul EAST / Foto: HFIPS
Strângere de mână / FOTO: Freepik

Deficit record în România, în contrast cu trendul european

Deficitul bugetar al României crește, contrar tendinței...

Ilie Bolojan / FOTO: Captură ecran
Beijing / FOTO: Freepik
Mină de suprafață / Foto: Pexels

Producţia de cărbune a României s-a prăbuşit

Cifre oficiale de la INS despre producţia de cărbune a...

Dolari / Foto: Freepik
TikTok / sursa foto: Pexels.com / cottonbro studio
ANAF / Foto: DCBusiness
Adrian Negrescu / Foto: arhiva personală
Acord între Statele Unite și Uniunea Europeană privind TAXELE vamale pentru oţel şi aluminiu
Christel SCHALDEMOSE
ECOFIN / Foto: Comisia Europeană
foto: pexels.com

Cum s-a văzut în Coreea de Nord învestirea lui Donald Trump

Presa din Coreea de Nord a relatat despre ceremonia de...

Mina de litiu Shevchenkivske
Tineri oameni de afaceri / Foto: Freepik

pixel