"Astăzi, Guvernul Orban a adoptat în domeniul fondurilor europene trei măsuri foarte importante şi aşteptate de mii de români. Prima măsură este în domeniul gazelor naturale, şi anume a aprobat Programul Naţional de introducere a gazelor naturale în localităţile urbane şi rurale din România. Aşa, după cum deja se cunoaşte, Programul naţional are valoarea de 1 miliard de euro, se derulează în două etape. O primă etapă este cea aferentă perioadei de programare 2014 - 2020, cu o valoare de 235 de milioane de euro, iar cea de-a doua etapă a programului este prevăzută pentru perioada de programare 2021 - 2027 şi are o valoare estimată de 800 de milioane de euro. Beneficiarii eligibili sunt autorităţile publice locale, unităţile administrativ-teritoriale în parteneriat şi Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară. Sunt prevăzute a fi racordate un număr de 30.000 de gospodării la reţeaua de distribuţie de gaze naturale. Pe lângă înfiinţarea de reţele de gaze naturale se pot finanţa, de asemenea, activităţi care prevăd extinderea actualei reţele de gaze naturale. Apelul de proiecte se va deschide începând cu data de 17 august 2020 şi sunt două condiţii importante în cadrul programului, şi anume: valoarea investiţiei pe gospodărie trebuie să fie încadrată în 6.500 de euro şi fiecare proiect trebuie să cuprindă un număr de 1.000 de gospodării. Valoarea unei cereri de finanţare este de 25 de milioane de euro", a menţionat Boloş.
Ordonanța pentru CREȘTEREA alocațiilor se aplică de ASTĂZI
Acesta a adăugat că a doua măsură importantă adoptată de Guvern este cea referitoare la întreprinderile mici şi mijlocii, pentru care va fi pus la dispoziţie un buget de 1 miliard de euro.
"(...) 1 miliard de euro pentru aproximativ 100.000 de companii care urmează să beneficieze de aceste granturi dedicate IMM-urilor care au avut activitatea afectată pe perioada crizei coronavirusului. În cadrul acestui program de acordare de granturi sunt trei instrumente importante. Un prim instrument este grantul pentru capital de lucru, cu un buget de 350 de milioane de euro. Aici sunt împărţite granturi pe două categorii - una în sumă fixă de 2.000 de euro pentru companii care au cifra de afaceri între 5.000 de euro şi 13.500 de euro înregistrată în anul 2019, iar o a doua categorie de granturi este cea prin care companiile pot beneficia de finanţare de 15% din cifra de afaceri aferentă anului 2019 dacă au avut o valoare a cifrei de afaceri cuprinsă între 13.501 de euro până la 1 milion de euro. Domeniile de activitate ale IMM-urilor ce vor fi beneficiare ale schemei de grant sunt: restaurante, hoteluri, cafenele, serviciile de transport, agenţiile de turism, edituri, librării, biblioteci, industrii creative şi organizare de evenimente", a explicat ministrul de resort.
În cadrul aceluiaşi program va mai exista un al doilea instrument dedicat IMM-urilor, respectiv grantul pentru investiţii, cu un buget de 550 de milioane de euro şi o valoare a grantului cuprinsă între 50.000 de euro şi 200.000 de euro.
"Domeniile de activitate pentru care se vor aloca granturile de investiţii sunt din categoria domeniilor de importanţă pentru economia naţională, începând de la industria alimentară până la servicii. În sfârşit, un al treilea instrument aprobat în cadrul granturilor dedicate IMM-urilor sunt microgranturile. Bugetul este de 100 de milioane de euro. Se acordă microgrant în valoare de 2.000 de euro pentru acele IMM-uri care nu au contracte individuale de muncă încheiate pentru salariaţi, ci sunt doar cu administrator şi asociaţi unici", a subliniat Marcel Boloş.
Oficialul a oferit detalii şi despre a treia măsură de sprijin dedicată, de data aceasta, antreprenoriatului rural, pentru înfiinţarea de întreprinderi de economie socială.
Conform ministrului, valoarea programului naţional este de 200 de milioane de euro, iar granturile pe care le pot obţine beneficiarii sunt până în 200.000 de euro.
"Sunt estimaţi ca beneficiari peste 1.000 de companii, urmărindu-se crearea unui număr de aproximativ 7.000 de locuri de muncă. Domeniile de activitate cele mai relevante pentru această schemă de sprijin se referă la partea de procesare, distribuţie, ambalare, produse agricole, industria alimentară, lactate şi tot ceea ce înseamnă în general partea de activităţi destinate consumului", a precizat Marcel Boloş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Moneda euro a continuat să piardă teren în fața...
Bitcoin, cea mai mare...
Suedia este pregătită să...
Bentley Motors Ltd., unul dintre cei mai exclusiviști...
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...