Mariupol a fost RAS de pe hartă de bombardamentele ruşilor

Autor: Mihai Ciobanu
Data actualizării:
Data publicării:
Foto: Telegram
Foto: Telegram
Circa 90% din ceea ce însemna oraşul Mariupol nu mai există, anunţă un oficial.

Autoritățile din orașul asediat Mariupol declară că până la 90% din clădirile din oraș au fost distruse de forțele rusești. Aproximativ 30.000 de persoane au părăsit orașul, în timp ce peste 350.000 de oameni ar fi încă în adăposturile din oraș. Lesia Vasylenko, un parlamentar ucrainean, a scris pe Twitter că orașul este „distrus din cer".

Mesajul vine în contextul în care echipele de salvare din oraș încearcă să scoată supraviețuitorii atacului asupra unui teatru, unde aproximativ 1.000 de persoane - în principal femei și copii - se ascundeau într-un adăpost antiaerian, anunță BBC. Salvarea are loc pe fondul unor bombardamente intense din partea forțelor rusești la periferia orașului.

Pe de altă parte, autoritățile din Mariupol spun că aproximativ 30.000 de persoane au părăsit orașul până în prezent, potrivit Reuters. Consiliul local estimează că peste 350.000 de persoane sunt încă adăpostite în oraș. Orașul-port este încercuit de forțele rusești și a fost supus unora dintre cele mai intense bombardamente din timpul conflictului.

Reuters raportează cozi lungi de mașini care se îndreaptă spre nord de Mariupol, unele cu afișe pe care scrie „copii", în limba rusă. Oficialii ucraineni spun că locuitorii au fost blocați în oraș de bombardamente, fără încălzire, electricitate și apă curentă în cea mai mare parte a ultimelor două săptămâni, informează Mediafax.

 

Citeşte şi: Războiul din Ucraina a crescut cererea de arme de ultimă generaţie: Ţările europene, interesate de drone şi rachete americane

 

uverne europene au abordat administraţia SUA şi contractori din industria americană de apărare cu o 'listă de cumpărături' pe care se află drone, rachete antiaeriene şi antitanc, în condiţiile în care invazia rusă în Ucraina determină o revigorare a solicitărilor de armamente americane, notează joi Reuters.

Germania, care se apropie de încheierea unui contract pentru 35 de avioane de luptă F-35 cu Lockheed Martin Corp, s-a interesat de sisteme de apărare împotriva rachetelor balistice, au afirmat surse familiarizate cu situaţia.

Între timp, Polonia vrea să achiziţioneze urgent sisteme sofisticate de drone Reaper din Statele Unite, a declarat un oficial guvernamental polonez în această săptămână.

Cereri vin şi de la alte ţări din Europa de Est, unde aliaţii sunt dornici să cumpere armamente pe care Ucraina le-a folosit cu succes împotriva forţelor ruse, inclusiv rachete antiaeriene Stinger şi rachete antitanc Javelin, au indicat două surse.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transelectrica / FOTO: Facebook
Familie / Foto: Freepik
Casă de pensii
Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt Trump nu se...

Casă de schimb valutar
Bursa de Valori București
Bani într-un portofel
Bani / Foto: Freepik
Terminal GNL

Ce riscă firmele de stat care nu își aprobă bugetele la timp

Guvernul introduce un instrument de presiune directă...

ROBOR

Ce se întâmplă cu ratele românilor la final de an

Dobânzile din piața monetară interbancară au rămas la...

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Liberty Galați, fostul Sidex
Loto
ANAF / Foto: DCBUsiness
Lingouri de aur, argint și cupru
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Ministerul Finanțelor

Execuția bugetară pe 11 luni: deficit de 6,4% din PIB

Execuția bugetului general consolidat s-a încheiat, după...

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Volodimir Zelenski în timpul discuțiilor cu Donald Trump la Mar-a-Lago
Schimb valutar. Freepik.com
Autostradă în șantier
Fabrică / Foto: Freepik
Testul rachetei de croazieră strategică cu rază lungă
Bani / FOTO: Freepik
Bani

pixel