Marius Budăi, clarificări legate de salariile neplătite din două ministere

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Marius Budăi
Marius Budăi
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, joi, la Sibiu, că salariile angajaților de la Mediu și Energie vor fi plătite, situația urmând să fie deblocată cel mai târziu în cursul zilei de vineri.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, într-o conferință de presă, la Sibiu, că în funcție de momentul în care ordonanța de urgență va fi publicată în Monitorul Oficial, situația privind salariile neplătite la Mediu și Energie, acolo nu au mai fost miniștri, va fi detensionată.

„Cât a făcut domnul președinte Iohannis în doi ani nu a făcut Băsescu în 10. Nu am avut până acum această situație. Ne-am găsit acum în această situație și am găsit soluția. Publicăm Ordonanța de Urgență în Monitorul Oficial și cel târziu mâine (vineri – n.r.) am deblocat situația. Poate chiar în cursul zilei de azi (joi – n.r.). Depinde când apare în Monitorul Oficial”, a spus Budăi.,

INS: Salariul mediu net a scăzut, în iulie, la 3.119 de lei

Ministrul a mai spus că prin ordonanța adoptată de Guvern a fost preîntâmpinată problema de la Ministerul de Interne, după ce interimatul lui Mihai Fifor a încetat.

Executivul a adoptat, joi, ordonanța de urgență pentru modificarea Codului administrativ, în sensul în care secretarii generali din ministerele Mediului, Energiei și Relația cu Parlamentul vor semna statele de plată pentru angajați.

Actul normativ vine în contextul în care aproape 4.200 de angajați din Ministerul Mediului și agențiile care țin de această instituție, precum și aproximativ 200 de angajați de la Energie nu și-au primit, marți, salariile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Declarația unică - Foto ilustrativ
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...


pixel