Marius Budăi despre Legea pensiilor: Vom discuta pe argumente

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Casa de pensii
Casa de pensii
Legea pensiilor va trece în Camera Deputaţilor şi, dacă nu vom reuşi un dialog onest cu colegii din Opoziţie, pe argumente, nu pe declaraţii politice, vom încerca un vot săptămâna viitoare, a declarat, joi seara, ministrul Muncii, Marius Budăi. 

"Eu asigur toţi pensionarii că vom trece legea la Camera Deputaţilor, vom trimite legea la preşedinte la promulgare, vom depăşi orice piedici ni se vor pune şi ulterior, iar pensiile îşi vor urma cursul, aşa cum este prevăzut în lege şi aşa cum sunt prevăzute şi prinse în măsurile de guvernare ale alianţei PSD-ALDE. (...) Imediat după votul din Senat am ieşit public şi am spus că ne-am dori să avem o dezbatere onestă pe acest proiect de lege şi în Camera Deputaţilor să încercăm să lămurim colegii din Opoziţie că este o lege bună, o lege care aduce plus în buzunarele pensionarilor şi să avem chiar un consens, dacă se poate, pe această lege. Şi spuneam atunci că, dacă vom reuşi să deschidem acest dialog, vom fi dispuşi să dezbatem chiar şi toată vara dacă este cazul. Nu suntem convinşi că vom putea avea dialog, şi dacă nu vom putea să avem un dialog onest, pe argumente, nu pe declaraţii politice, atunci noi vom dezbate în Comisia pentru muncă şi în Camera Deputaţilor şi vom încerca un vot săptămâna viitoare", a explicat Budăi la România TV. 

Ludovic Orban: Nu poţi tu să stabileşti, din burtă, o creştere a pensiilor

El a precizat că în situaţia în care preşedintele Klaus Iohannis nu va promulga legea, Guvernul are la dispoziţie instrumentele şi posibilităţile de a pune în aplicare ce a promis. 

"După votul din Cameră vine trimiterea la domnul preşedinte la promulgare. Aşteptăm ca domnul preşedinte să semneze şi să trimită către Monitorul Oficial. Dacă nu se va întâmpla asta, avem instrumente constituţionale la dispoziţie. Liniştesc toţi pensionarii. Aşa cum am făcut pe parcursul anului 2017 şi în 2018 noi avem clar instrumente şi posibilităţi să punem în aplicare ceea ce am promis", a mai spus ministrul Muncii. 

Senatul a respins, miercuri, în plen, proiectul privind sistemul public de pensii, reexaminat ca urmare a deciziei CCR. Au fost înregistrate 67 de voturi "pentru" şi 22 abţineri, nefiind întrunit numărul minim necesar (68) pentru adoptarea unui act normativ cu caracter organic. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik
Euro. Freepik.com
Case de schimb valutar
Contabilii și firmele vor avea un an greu în 2026 / Foto: Freepik
Banca Națională a României
O nouă lege prevede colectarea de date de către marile instituții bancare
Prețurile la alimente au explodat / Foto: Freepik
Donald Trump și Vladimir Putin în timpul summitului din Alaska
Cireșe chiliene

Prăbușirea surprinzătoare a „imperiului cireșelor” din Chile

Industria cireșelor din Chile a trecut, în ultimele...

Angajați nemulțumiți / Foto: Freepik
Dan Vardie
Fagure cu albine / Foto: Freepik
Freepik.com
Ședință de guvern
Freepik.com
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom
ANAF / Foto: Freepik
Două angajate într-un biroui / Foto: Freepik
Contabilă la calculator / Foto: Freepik
Fotografie de la cottonbro studio: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/birou-masa-de-lucru-laptop-barba-i-6803551/

Fed taie dobânda cheie pentru a treia oară în 2025

Rezerva Federală a SUA Fed a redus din nou dobânda.

Bursa de Valori București
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Portul Constanța / Foto: Arhivă
Criptomonede / Sursa: Pexels

pixel