MASCA de protecție. Un studiu care dezvăluie tot ADEVĂRUL

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Este bine de știut
Este bine de știut
Masca de protecţie nu reduce cantitatea necesară de oxigen, confirmă un nou studiu ce desființează un mit  comun, conform căruia purtarea acestui accesoriu ar fi nesănătoasă, relatează joi UPI.

Afirmaţiile potrivit cărora măştile reduc aportul de oxigen, provoacă "intoxicaţie" cu dioxid de carbon sau slăbesc sistemul imunitar au câştigat teren, alimentate parţial de informaţiile care circulă pe reţelele sociale. În acelaşi timp, autorităţile sanitare - inclusiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi American Lung Association - au emis informaţii care demistifică aceste mituri. Cu toate acestea, astfel de afirmaţii persistă.

De aceea, cercetătorii de la Universitatea McMaster din Canada şi-au propus să testeze afirmaţiile. Ei au oferit unui număr de douăzeci şi cinci de adulţi - cu vârsta medie de 76,5 ani - oximetre portabile pentru a-şi măsura nivelul de oxigen din sânge în timp ce purtau mască de protecţie, precum şi înainte şi după.

Cercetătorii nu au identificat semne de hipoxie, sau reducerea oxigenului din sânge. "Acest lucru susţine ceea ce cunoşteam deja", a declarat doctor Aaron Glatt, specialist în boli infecţioase care nu a fost implicat în studiu. "Nu există o reducere a oxigenului ca urmare a purtării unei măşti", a adăugat el.

Unele persoane pot simți un disconfort, a menţionat Glatt, purtător de cuvânt al Societăţii pentru Boli Infecţioase din America. Dar aceasta nu este o scuză pentru a refuza masca, a spus el. "Eu privesc măştile ca pe centurile de siguranţă", a spus Glatt. "Nu sunt neapărat confortabile, dar protejează", a precizat specialistul.

Citește și Alt virus PERICULOS amenință Olanda și Germania. Vine din Rusia

Pentru acest studiu, echipa condusă de doctor Noel Chan a oferit fiecărui participant măşti de protecţie, de unică folosinţă, în trei straturi, non-medicale. Voluntarii le-au purtat în timpul activităţilor zilnice de rutină sau în repaus şi au utilizat pulsioximetrul pentru a-şi monitoriza nivelul de oxigen timp de o oră înainte de a purta masca, în timp ce o purtau o oră şi o oră după aceea.

Nu au existat reduceri ale saturaţiei de oxigen din sânge. În medie, saturaţia de oxigen a fost de 96,1% înainte ca participanţii să poarte masca, şi apoi uşor mai ridicată în timp ce purtau masca şi ulterior - 96,5%, respectiv, 96,3%. Constatările au fost publicate online în Journal of the American Medical Association. "Studiul nostru nu susţine afirmaţiile conform cărora măştile sunt periculoase", a spus Chan.

Chan a admis că acest studiu a fost unul restrâns şi a avut limitări. De exemplu, au fost excluse persoanele cu afecţiuni cardiace sau pulmonare, care le-ar putea provoca probleme de respiraţie chiar şi în repaus. Cercetarea s-a concentrat însă asupra adulţilor mai în vârstă, care probabil ar fi mai vulnerabili la orice scădere a nivelului de oxigen în urma purtării măştii, a notat Chan. Cu toate acestea, nu au apărut probleme.

"Acesta este doar un studiu restrâns", a spus Chan, "dar sper că va oferi oamenilor o oarecare garanţie". O întrebare pe care oamenii şi-o pun adesea este dacă pot face exerciţii cu o mască. În acest studiu, participanţii nu au realizat exerciţii, deci nu este clar dacă acest lucru ar fi cauzat o scădere a nivelului de oxigen. Glatt a declarat că oamenii pot renunţa la mască dacă ies afară la plimbare sau să alerge şi nimeni altcineva nu se află în apropiere. "Dacă veţi întâlni alţi oameni, purtaţi totuşi o mască", a spus el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

foto: pexels.com
Titluri Tezaur / FOTO: Pagina de Facebook a Ministerului Finanțelor
Apă și canalizare / FOTO: Freepik
Eoliene

Sistemul energetic din România, salvat de vânt

România se sprijină pe vânt pentru a evita o pană majoră...

Vameși
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
prețul la gaze / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Date INS: Creştere modestă a economiei României în 2025

Avans modest al PIB-ului României în 2025.

Nuclearelectrica
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
ANAF / Montaj foto: DCBusiness
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik
Termocentrală

Grupul 6 de la Rovinari reintră oficial în producție

Rovinari pornește Grupul 6 – un pas decisiv pentru...

Foto: Oana Pavelescu
Nicușor Dan
Freepik.com
Codul Muncii. Freepik.com

Salariul minim creşte cu 11% în Ungaria

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat joi...

Freepik.com

ANAF creşte numărul controalelor efectuate de la birou

ANAF, informare privind ţintele asumate în PNRR.

Asigurare auto RCA / Foto: Freepik
O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze s-au prăbuşit

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut...

Date biometrice / Foto: Freepik

Modificări majore în procedura cazierului judiciar

Cazierul judiciar intră într-o nouă eră digitală, după...

Oleoductul Drujba

pixel