Măsura luată la Sectorul 1. Care piețe sunt pe lista Primăriei

Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Producătorii şi comercianţii care doresc să închirieze o tarabă pentru vânzarea produselor cu caracter sezonier, precum şi cei care doresc să închirieze spaţii comerciale în incinta pieţelor trebuie să se adreseze Primăriei Sectorului 1.
Producătorii şi comercianţii care doresc să închirieze o tarabă pentru vânzarea produselor cu caracter sezonier, precum şi cei care doresc să închirieze spaţii comerciale în incinta pieţelor trebuie să se adreseze Primăriei Sectorului 1.
Pieţele din Sectorul 1 intră într-un program de salubrizare şi igienizare, pentru ca producătorii şi comercianţii să-şi vândă marfa în condiţii civilizate şi de siguranţă sanitară, a declarat vineri primarul Clotilde Armand.

Primul spaţiu în care administraţia locală a Sectorului 1 a finalizat deja lucrările de curăţenie generală este Piaţa Matache. Hala de aici nu a mai fost inclusă într-un astfel de proces de igienizare de câţiva ani, iar în prezent le oferă, atât vânzătorilor, cât şi cumpărătorilor, condiţii civilizate.

Acţiunea de salubrizare şi igienizare va continua şi în celelalte pieţe administrate de Primăria Sectorului 1: Piaţa Domenii, Piaţa 1 Mai, Piaţa Aurel Vlaicu, Piaţa Aviaţiei, Piaţa Dorobanţi, Piaţa Amzei, Piaţa Mureş şi Piaţa Pajura", a scris Clotilde Armand, pe Facebook.

Potrivit acesteia, producătorii şi comercianţii care doresc să închirieze o tarabă pentru vânzarea produselor cu caracter sezonier, precum şi cei care doresc să închirieze spaţii comerciale în incinta pieţelor trebuie să se adreseze Primăriei Sectorului 1.

Citește și: Restricții de circulație pe A1, pe două sectoare de drum
Clotilde Armand a spus că, după finalizarea curăţeniei generale, pieţele din Sectorul 1 vor oferi condiţii sigure de desfacere, iar tarabele vor fi închiriate corect şi transparent.

Conform acesteia, cererile pentru închirierea spaţiilor comerciale din incinta pieţelor administrate de către Primăria Sectorului 1 se depun la Direcţia Generală de Administraţie Publică - Serviciul Administrativ. Pentru spaţiile comerciale libere se vor organiza licitaţii.

Solicitările pentru închirierea tarabelor şi suprafeţelor de teren pentru vânzarea produselor cu caracter sezonier din incinta pieţelor administrate de către Primăria Sectorului 1 se depun la Direcţia Generală de Administraţie Publică - Serviciul Autorizaţii de Funcţionare şi Servicii Publice, a menţionat Clotilde Armand.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Renault / FOTO: Unsplash
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Ilustrație: Oana Pavelescu
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
TikTok / Foto: EPA/ERIK S. LESSER / Agerpres
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...


pixel