Probabil viitorul cancelar al Germaniei, Friedrich Merz, a declarat luni că disputa dintre președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, la Casa Albă a fost o „escaladare fabricată”.
„Nu a fost o reacție spontană la intervențiile lui Zelenski, ci, în mod evident, o escaladare premeditată în cadrul acestei întâlniri din Biroul Oval”, a afirmat Merz într-o conferință de presă la Hamburg.
Liderul conservator, care încearcă să formeze o coaliție după victoria în alegerile anticipate de luna trecută, a subliniat că Europa trebuie să acționeze rapid.
„Trebuie să demonstrăm acum că suntem capabili să acționăm independent în Europa”, a adăugat Merz.
***
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a părăsit vineri mai devreme Casa Albă, după ce întâlnirea pe care a avut-o acolo cu preşedintele american Donald Trump a degenerat într-o dispută cu acesta chiar în faţa camerelor de luat vederi, relatează agenţiile Reuters şi AFP.
Într-un mesaj postat după întâlnire pe reţeaua sa de socializare Truth Social, Trump l-a acuzat pe Zelenski de lipsă de respect faţă de SUA şi i-a transmis că poate să revină la o întâlnire cu el când "va fi pregătit pentru pace".
"Mi-am dat seama că preşedintele Zelenski nu este pregătit pentru Pace dacă America este implicată, pentru că el simte că implicarea noastră îi dă un mare avantaj la negocieri. Eu nu vreau avantaj, eu vreau PACE. El a manifestat lipsă de respect faţă de SUA chiar în preţuitul Birou Oval. Poate să revină când va fi pregătit pentru pace", a scris Trump în mesaj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor...
Alocațiile pentru copii rămân...
Persoanele asigurate în baza...
Campioană de un deceniu la...
O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...
Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante
Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.
Piața imobiliară din România...
Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...
Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...
Primăriile pot lua împrumuturi...
Analiza publicată de DCBusiness...
Guvernul clarifică acordarea...
Acțiunile Oracle au scăzut cu...
O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...
Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...
Sistemul energetic românesc...
Leul a avut o evoluție relativ...
Electrificarea liniei ferate...
Dumitru Chisăliță: „Sancțiunile...
Generația Z cumpără cel mai...