Voucherele de vacanță în 2025 – de ce au ajuns turiștii să renunțe la concediu
Reducerea valorii voucherelor...
Astfel, în intervalul 23 aprilie, ora 10:00 - 24 aprilie, ora 8:00, conform Codului galben, în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi de Curbură şi în zona de deal a Olteniei va ploua, iar la altitudini mari vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Cantităţile de apă vor fi de 25 - 35 l/mp şi, izolat, de peste 45 - 50 l/mp. Temporar, vântul va avea intensificări pe creste, cu rafale de 90 - 100 km/h.
De asemenea, în acelaşi interval, va fi în vigoare o informare meteorologică în toată ţara. Astfel, aria ploilor se va extinde dinspre regiunile sudice. Vor fi mai ales averse, izolat însoţite de descărcări electrice. Cantităţile de apă vor fi în general de 15 - 20 l/mp, iar la altitudini mari, la munte, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea zonelor, cu viteze în general între 45 şi 55 km/h, în timp ce, în zona montană înaltă, rafalele vor depăşi 70 - 80 km/h.
ANM precizează că, pe parcursul zilei de miercuri (24 aprilie), vântul va mai avea intensificări temporare în vest şi nord-vest şi pe arii restrânse în rest, cu viteze în general între 45 şi 55 km/h.
Pentru zona Capitalei, până joi, la ora 8:00, se estimează că vremea va fi închisă şi temporar va ploua slab, mai ales sub formă de aversă (cantităţi de apă în jurul a 10 l/mp). Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare (viteze de 40 - 50 km/h), iar temperatura maximă va fi de 13 - 14 grade, în timp ce minima va oscila între 8 şi 10 grade.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Reducerea valorii voucherelor...
Ministerul Finanțelor a...
Traian Bădulescu, consultant în...
Leul a înregistrat o evoluție...
Declarația SAF-T pentru iulie...
Vor păți și bulgarii ca grecii?...
Guvernul de la București a dat startul austerității cu...
Bucureștenii și șoferii din...
BNR menține dobânda-cheie la...
Întâlnirea istorică dintre...
Guvernul a pus în aplicare un...
Meteorologii au emis cod roșu,...
Ministerul Agriculturii aprobă...
Inteligența artificială nu va...
Statul schimbă regulile pentru...
Producătorii auto germani,...
Exporturile Chinei au depăşit estimările luna trecută,...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Unul dintre cei mai importanți jucători din piața...
În iunie 2025, peste 3,6...
Oferta operatorului bursier...