Meteo de Florii. Cum va fi vremea duminică, 21 aprilie

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Ceva mai cald, dar instabil
Ceva mai cald, dar instabil
Pentru Duminica Floriilor, vremea în România se anunță ușor instabilă în jumătatea nordică a țării, unde local vor cădea averse slabe de ploaie, ce pot fi însoțite răzleț și de descărcări electrice.

Astfel de fenomene se înregistra spre seară și în nordul Olteniei și al Munteniei, dar în mod izolat. Vântul va sufla slab în cea mai mare parte a țării. Maximele termice vor urcă la prânz până spre 11-16 grade în Transilvania, Maramureș și Crișana, 16-21 de grade în Banat și Oltenia și 13-18 grade Celsius în Muntenia, Dobrogea și Moldova.

În București

Sunt posibile averse izolate pe timpul zilei. Temperaturile ușor mai ridicate față de sâmbătă, cu valori cuprinse între 15°C și 5°C. Vântul va sufla cu 10 km/h dinspre SV, în rafale de 29 km/h. Cantitatea de precipitații anunțată este de 2 L/m². Cerul va deveni parțial noros pe timpul nopții. 

La munte 

Cer parțial noros atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții. Temperaturile cresc ușor, cu maxime de până la 13°C și minime de 4°C. Averse izolate pe timpul nopții. Vântul va sufla cu 3 km/h dinspre NV. 

Citește și Program de Paște. Cum lucrează supermarketul Lidl

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Euro. Foto: Freepik.com
Vizita in Germania
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Hidroelectrica a s-a listat la Bursa de Valori București

Acţiunile Hidroelectrica au ajuns la un maxim istoric

Capitalizarea bursieră a companiei a urcat la 62,3...

Euro digital. Sursa: Freepik.com
Muncitor / Freepik
România / sursa foto: Freepik.com / frimufilms

Unde se trăieşte cel mai bine în România

Analiză privind calitatea vieţii în oraşele ţării.

Foto: Freepik.com

2025, primul an pe profit pentru Boeing de după 2018

Boeing a raportat marţi primul său profit net anual de...

13 februarie, zi cheie pentru finanţele României

Ministrul Finanţelor, declaraţii după întâlnirea cu...

Jocuri de noroc. Foto: Pexels.com
Mihai Daraban
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Bursa de la București / FOTO: Facebook
Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Freepik.com
Impozit minim global / Foto: Freepik
Alexandru Nazare / Foto: Facebook
AI a dus la scumpirea componentelor din domeniul IT
Banca Naționala a României
Freepik.com
Antonio Costa, Narendra Modi și Ursula Von Der Leyen

Modi anunță încheierea acordului istoric între India și UE

India și Uniunea Europeană au finalizat luni un acord de...

Strângere de mână / FOTO: Freepik
RCA
Lingouri de argint / Foto: Unsplash
Camera sterilă a ASML / Foto: ASML
Lacat. Freepik.com

Val de radieri. Peste 83.000 de firme au dispărut în 2025

Capitala și marile județe, în fruntea radierilor de...


pixel