Atenţionare ANAF: Listă extinsă de declarații cu scadență pe 19 decembrie
Numeroase obligaţii fiscale...
Forumul de afaceri România-Vietnam a reprezentat cadrul optim pentru ca mediile de afaceri din cele două state să stabilească noi contacte de afaceri, la sesiunile B2B participând peste 85 de companii care activează în diferite domenii, precum: sectorul financiar – bancar, IT&C, construcții, turism, consultanță etc.
„Suntem onoraţi să organizăm acest important forum, astăzi, la Camera de Comerţ şi Industrie a României, probabil cea mai importantă organizaţie de business din România. Profit de prezența decidenților politici la acest eveniment pentru a-i ruga să creeze un cadru de securizare a contractelor de muncă, pentru că ceea ce este foarte important şi ceea ce ne leagă foarte mult în aceste zile, în afară de schimburile economice cu R.S. Vietnam care sunt în creştere, este nevoia de forţă de muncă în economia românească. Astăzi, avem 2.102 muncitori vietnamezi cu acte regulă, cu contracte în regulă, care activează în economia românească. În acest sens, cred că avem nevoie de garanţii suplimentare din partea ambelor guverne”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.
„România are un avantaj competitiv indiscutabil, inclusiv prin poziţia geostrategică de poartă către întreg continentul european. Recent, ţara noastră a fost admisă cu frontierele aeriene şi maritime în Schengen. Asta înseamnă că Portul Constanţa poate deveni centru principal pentru exporturile vietnameze către Uniunea Europeană. Am investit enorm şi vom continua să investim în modernizarea Portului Constanţa, dar şi a porturilor fluviale. De aceea, suntem pregătiţi să oferim toată logistica necesară pentru ca, în cooperare cu porturile vietnameze, să creştem semnificativ volumele de transport în beneficiul ambelor ţări”, a declarat prim-ministrul Guvernului României, Marcel Ciolacu.
„România a fost întotdeauna lângă Vietnam, mai ales în momentele dificile din istoria noastră, iar noi am apreciat foarte mult ajutorul primit din partea țării dumneavoastră, cooperarea la nivel politic si economic dintre cele două state având o istorie de aproape 75 de ani. Pentru a impulsiona relațiile economice bilaterale trebuie apelat la mecanismele Acordului de liber Schimb UE-Vietnam, iar, în acest sens, avem nevoie de România pentru ca țara dumneavoastră să convingă și alte state europene să ratifice acest acord”, a declarat prim-ministrul R.S. Vietnam, Phạm Minh Chính.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Numeroase obligaţii fiscale...
România se poziționează în...
Vânzarea bunurilor personale...
Președintele României a semnat...
Anunţul momentului de la Casa...
Negocierile de pace dintre...
Programul Rabla Auto 2025 se...
Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.
Un investitor în bitcoin vrea...
Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...
Producătorul german Quantum...
Bruxelles ia în calcul...
Moneda națională a înregistrat...
Creşterea accentuată a...
Criza energetică declanșată în...
Ministerul Finanțelor...
Producția industrială a...
Veşti bune pentru românii care au credite în lei...
Pensia medie lunară a crescut...
În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...
Bursa de la New York a închis...
Ministerul Finanțelor...
BCE menține dobânzile pe...
Producătorii auto din Germania...
Cum a redus Grecia deficitul de...
Bursa de la București începe...
Senatul dezbate şi votează,...