Ministerul Muncii, explicații după concedierile anunțate de Haier Tech

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Haier concediază peste 400 de angajați
Haier concediază peste 400 de angajați
EXCLUSIV
Compania chineză Haier Tech a anunțat că intenționează să își restrângă activitatea ceea ce se traduce în concedierea a sute de oameni care lucrează la fabrica sa din Ariceștii Rahtivani, județul Prahova.

În urma acestei informații DCBusiness a cerut poziția Ministerului Muncii privind concedierea a unui număr atât de mare de angajați.

Astfel, Ministerul Muncii spune că ”notificarea din partea angajatorului privind intenția de concediere colectivă la SC Haier Tech SRL în Ariceștii Rahtivani reprezintă o situație complexă și delicată, având impact atât asupra angajaților, cât și asupra comunității locale”, se spune în răspunsul oficial în care sunt indicate și ”aspecte semnificative și măsuri pe care România le-ar putea lua pentru a gestiona această situație”.

Pașii care urmează să fie făcuți

Consultarea reprezentanților salariaților și procesul-verbal de consultare dintre reprezentanții angajatorului și cei ai salariaților este un pas important pentru asigurarea transparenței și dialogului în cadrul procesului de concediere colectivă.

Despre motivele concedierii colective este specificat că societatea intenționează să eficientizeze activitatea prin reorganizarea resurselor umane, optimizarea costurilor și proceselor de producție. Aceasta pare a fi o măsură luată în contextul unor schimbări economice și al ajustării la cererea pieței.

Angajatorul a emis o decizie de concediere colectivă pentru eliminarea unui număr prefigurat de 420 de posturi, cu compensații pentru salariații afectați.

Consultarea și preavizul

Ministerul mai spune în răspunsul trimis DCBusiness că procesul-verbal menționează întâlniri ulterioare pentru consultarea reprezentanților salariaților și comunicarea deciziilor finale și că este important ca aceste consultări să aibă loc într-un cadru deschis și să fie respectate procedurile legale, inclusiv perioada de preaviz.

Societatea a anunțat intenția de implementare a măsurilor sociale pentru atenuarea efectelor negative ale concedierilor, inclusiv pachete compensatorii. Este important ca aceste măsuri să fie aplicate în mod transparent și echitabil.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova a fost notificată, conform Legii nr. 76/2002. Este esențial ca agențiile să ofere sprijin și servicii de preconcediere pentru a ajuta angajații afectați să își găsească noi oportunități de angajare.

Informarea și consilierea angajaților

În documentul remis DCBusiness se mai explică faptul că serviciile de preconcediere trebuie să includă informarea privind prevederile legale, plasarea pe locurile de muncă vacante, instruirea în căutarea unui nou loc de muncă și reorientarea profesională.

Totodată este important ca informațiile furnizate de angajator să fie exacte și să reflecte realitatea, iar agențiile pentru ocuparea forței de muncă să ofere sprijin corespunzător în funcție de situația reală.

În acest context, autoritățile române ar trebui să monitorizeze îndeaproape respectarea procedurilor legale și să ofere sprijin angajaților afectați pentru a minimiza impactul negativ al concedierilor asupra acestora și a comunității locale.

Haier Tech România, parte a Haier Group, anunța în 2021 că lucrările pentru prima unitate de producţie de frigidere Haier din Europa se desfăşura conform graficului iar producția începea la sfârşitul primăverii anului 2021,, după o investiție de  70 milioane euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik
Comisia Europeană
Freepik.com
București / Foto: Freepik
Euro. Freepik.com

pixel