Miniştrii europeni ai Comerţului vor discuta luni pe seama tarifelor anunţate de preşedintele SUA

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Parlamentul European din Bruxelles
Parlamentul European din Bruxelles
Reniune la Bruxelles după anunţul preşedintelui SUA privind tarifele. 

Miniştrii Comerţului din Uniunea Europeană (UE) se vor reuni, luni, la Bruxelles într-o reuniune extraordinară, la care subiectul central va fi recenta decizie a lui Donald Trump de a impune tarife de 30% pentru toate produsele UE, începând cu 1 august, informează EFE

Mai mulţi oficiali europeni au spus că este posibil un "acord de principiu" între Bruxelles şi Washington în weekend, pentru a evita o escaladare a tarifelor înainte de termenul limită de 1 august.

Miniştrii Comerţului erau pregătiţi să discute luni despre viitorul relaţiilor comerciale cu SUA, deoarece, potrivit unor surse din UE, ajungerea la un acord "probabil nu va fi sfârşitul; vor exista multe incertitudini şi răsturnări de situaţie în următoarele săptămâni şi luni".

La rândul său, preşedintele SUA a făcut o schimbare dramatică sâmbătă, anunţând tarife de 30% pentru toate produsele europene începând cu 1 august.

Trump a făcut acest lucru într-o scrisoare postată pe platforma sa de socializare, Truth Social, adresată preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. În scrisoarea sa, Truimp precizează că ar lua în considerare reducerea tarifelor dacă UE oferă "acces deplin şi liber la piaţa Statelor Unite, fără taxe vamale".

"Cu alte cuvinte, în câteva săptămâni, Uniunea Europeană va permite acces deplin şi liber la piaţa SUA, fără taxe vamale, pentru a reduce deficitul comercial masiv", a scris Trump în scrisoarea sa către Ursula von der Leyen.

Preşedintele american a subliniat că tariful de 30% ar putea fi majorat dacă UE decide să riposteze, lucru pe care UE va trebui să îl decidă în următoarele ore. Deocamdată, Statele Unite aplică tarife vamale de 10% la toate produsele din UE şi încă 25% la importurile de oţel, aluminiu şi vehicule.

Liderii principalelor instituţii ale UE şi ai mai multor ţări membre, inclusiv Spania, şi-au exprimat disponibilitatea de a continua negocierile cu Statele Unite pentru a ajunge la un acord înainte de 1 august, în urma anunţului lui Trump.

Cu toate acestea, aşa cum a avertizat von der Leyen în răspunsul său la scrisoarea preşedintelui SUA, UE este, de asemenea, dispusă să ia "toate măsurile necesare" pentru a-şi proteja interesele, "inclusiv adoptarea unor contramăsuri proporţionale, dacă este necesar".

Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a transmis într-un mesaj pe reţelele de socializare că "susţinem şi vom sprijini Comisia (Europeană) în negocierile sale pentru a ajunge la un acord cu SUA înainte de 1 august". La rândul său, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron a cerut accelerarea "pregătirii unor răspunsuri credibile", care pot fi luate dacă discuţiile eşuează.

Anterior, ca răspuns la tarifele vamale la importurile europene de oţel şi aluminiu, UE a promovat contramăsuri cu suprataxe asupra unei liste de produse americane, pe care a decis să le suspende până pe 14 iulie, ziua reuniunii ministeriale, pentru a da loc negocierilor.

"Dacă va exista un acord de principiu, sperăm că aceste măsuri nu vor trebui continuate", au indicat anterior surse comunitare, asigurând că, în orice caz, vor fi pregătite dacă va fi necesar.

Miniştrii Comerţului vor aborda, de asemenea, acordurile aflate în negociere cu alte ţări din întreaga lume, în eforturile lor de a-şi diversifica comerţul. În cazul Mercosur şi Mexicului, Comisia trebuie să informeze în continuare ţările cu privire la formatul lor juridic şi dacă acestea vor trebui aprobate de parlamentele naţionale pentru a intra pe deplin în vigoare.

În cele din urmă, miniştrii vor aborda relaţiile comerciale "din ce în ce mai dificile" cu China, având în vedere controlul acesteia asupra exporturilor de minerale, "ceea ce subliniază necesitatea ca Europa să devină mai independentă". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contabilitate / Foto: Freepik
Pensii private
Românii pot își pot accesa ăpropriile dosarele electronice de sănătate
Garda de Mediu / Foto: GNM

Arderi ilegale. Prima operațiune cu drone în Sintești, Ilfov

Garda de Mediu lansează prima acțiune cu drone împotriva...

RCA
Mihail Hodorkovski la Kiev, în 2014
Tren Coradia de la Alstom / Foto: Alstom
Radu Burnete
Foto: Pexels.com
Lingouri de aur
Foto: Pexels.com
Freepik.com
Petrol / FOTO: Freepik
Oameni pe strada / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
Fondul Monetar Internațional / Foto: Banca Mondială / Flickr

FMI taie drastic prognoza de creștere a economiei României

FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluția...

Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Schimb valutar / Foto: Unsplash

Curs BNR. Leul stabil iar aurul urcă la un nou maximum

Leul s-a menținut stabil marți, 14 octombrie, în fața...

Contor pentru energie electrică
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz
Alexandru Nazare
Scutere / Foto: Unspash

Te gândești să începi o afacere de închiriere scutere?

Mulți antreprenori sunt interesați de afaceri în care...

Alexandru Petrescu, șeful ASF
Apple a pierdut un proces major / Foto: Unsplash

Apple, investiţie în România

Energia care alimentează Apple: România devine parte din lanțul verde al...

Amazon
Bancnote, euro / Foto: Freepik

pixel