Aderarea României la Schengen, amenințată de Gerhard Karner. Cioloș: Aderarea ”încă se joacă”

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Aderarea României la Schenger are un nou opozant
Aderarea României la Schenger are un nou opozant
Gerhard Karner, ministrul austriac de interne preferă să discute despre orice altceva decât despre propriul său partid, Partidul Popular, iar unul dintre doscursurile preferate de acesta este că România și Bulgaria nu pot adera la zona Schengen ”deocamdată”.

În cadrul unui interviu acordat vineri, despre care presa austriacă spune că oficialul a delirat, ministrul a reiterat afirmația că România și Bulgaria nu vor primi votul pentru Schengen însă Croația, da.

Aderarea României la Spaţiul Schengen încă se joacă, a afirmat europarlamentarul Dacian Cioloş, care a amintit că mai sunt cinci zile până la întâlnirea miniştrilor de Interne din statele membre UE, unde trebuie luată o decizie în unanimitate asupra acestui subiect.

Cioloş a precizat, într-o postare pe Facebook, că după "lobby-ul intens din ultima perioadă, prin intermediul grupului politic Renew Europe", guvernul olandez a comunicat vineri primele semne de deschidere şi a afirmat că acum "problema Olandei este mai degrabă Bulgaria, şi nu România".

"Având în vedere cele două evaluări pozitive recente ale Comisiei Europene privind Schengen şi progresele identificate în recentul raport MCV privind statul de drept în România, guvernul olandez este orientat spre viitor în ceea ce priveşte aderarea României la Schengen. Acesta va lua în considerare discuţiile parlamentare care vor urma în perioada premergătoare Consiliului JAI din 8 decembrie pentru a-şi stabili poziţia finală cu privire la această chestiune importantă", se arată în mesajul guvernului olandez citat de Cioloş.

El a precizat că a fost informat de colegii suedezi din grupul Renew că şi guvernul de la Stockholm este "favorabil" aderării României la Spaţiul Schengen.

"Colegii suedezi din grupul Renew m-au informat că Guvernul de la Stockholm, favorabil aderării noastre la Spaţiul Schengen, a consultat Comisia de afaceri europene din Riksdag, parlamentul suedez, unde există acum majoritate pentru primirea României şi Bulgariei în Schengen. După intervenţia comisarei europene pentru Afaceri interne, Ylva Johansson, social-democraţii suedezi şi-au schimbat poziţia, care iniţial fusese împotrivă. Textul adoptat este nuanţat, dar încă pozitiv: 'Dacă există precondiţiile pentru o decizie în unanimitate în Consiliu, Suedia, ca viitoare preşedinţie UE, va vota da şi nu va bloca de una singură decizia, dacă există sprijin larg în favoare din partea celorlalte state membre'", a precizat Dacian Cioloş.

El a afirmat că "în acest moment, cheia spre Schengen se află la Viena, în mâna familiei politice a popularilor europeni, din care fac parte PNL, PMP şi UDMR".

"Partidul cancelarului austriac, dar şi al ministrul de Interne este membru al familiei politice a popularilor europeni. Sper că preşedintele Iohannis a folosit oportunitatea oferită de reuniunea de ieri de la Atena a liderilor Partidului Popular European pentru a discuta acest subiect cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer. Ştim bine că nu există motive întemeiate pentru ca Austria să ne refuze intrarea în Schengen", a menţionat Cioloş.

Cioloş a mai spus că eforturile diplomatice făcute de Ministerul Afacerilor Externe sunt "admirabile", iar decizia intrării ţării noastre în Schengen "a devenit una pur politică şi trebuie tratată ca atare, la cel mai înalt nivel".

"Dincolo de eşecurile politice interne din ultimele decenii, e important să nu mai ajungem în situaţia în care suntem folosiţi pentru interesele politice ale unuia sau altuia. Am participat la prea multe negocieri ca să ştiu că nimic nu e câştigat până când toate elementele sunt fixate. Chiar dacă în privinţa Suediei şi Olandei am făcut progrese, nuanţele din poziţionările lor le lasă încă suficient spaţiu de manevră. Ştiu că se vorbeşte din ce în ce mai mult despre decuplarea României de Bulgaria în acest proces şi mai ştiu că există soluţii discutate şi negociate încă din vremea guvernului pe care l-am condus în 2016, pentru ca în nicio variantă să nu ratăm acest moment. Cel mai important acum e să rămânem angajaţi până la capăt, să folosim în continuare toate pârghiile politice şi să fim capabili să punem pe masă soluţii", a mai spus Dacian Cioloş pe pagina sa de socializare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Florin Bănică
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Donald Trump prezenta lista tarifelor la începutul celui de-al doilea mandat al său / Foto: Casa Albă

Lovitură pentru Trump: Curtea Supremă îi blochează tarifele

Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik
Cloud-ul Amazon, atacat de Inteligența Artificială

AI-ul a pus pe pauză cloud-ul Amazon. Două pene în decembrie

Divizia de cloud a Amazon a fost afectată de cel puțin...

Jeffrey Epstein și Leslie Wexner (dr) / Foto: DoJ
Narendra Modi
JP Morgan / Foto: Ben Sutherland / Flickr
Influencer arată un bitcoin
Nicușor Dan
Bani / Foto: DCBusiness
ANAF
Curs valutar
Nicușor Dan / Foto: Președinția României

pixel