Proiectul Ro-HydroHub. Câciu: ”Este un model care trebuie perpetuat”
La Palatul Victoria, a fost...
Acesta a participat vineri, împreună cu prim-ministrul, Ludovic Orban, cu ministrul Economiei, Virgil Popescu, şi cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, la o serie de vizite ale unor obiective de investiţii din judeţul Mehedinţi. Cu această ocazie, ministrul Lucian Bode a prezentat principalele măsuri care au fost întreprinse în ultima perioadă în direcţia dezvoltării infrastructurii din această zonă, atât în ceea ce priveşte obiectivele aferente transportului rutier cât şi cele ce ţin de zona transportului pe Dunăre.
"Aşa cum sunt convins că ştiţi, investiţiile în infrastructura de transport în ultimele 10 luni au devenit o prioritate pentru Guvernul Orban. Noi credem că dezvoltarea ţării se poate realiza doar prin impulsionarea investiţiilor, prin trecerea de la acel model economic, toxic, promovat de stânga, bazat pe consum, la un model economic bazat pe stimulare investiţiilor. Numai aşa putem să repornim motoarele economiei, numai aşa putem să avem dezvoltare economică, numai aşa putem să creştem numărul de locuri de muncă şi bunăstarea românilor", a declarat Bode.
El a reiterat că în prezent se lucrează pe aproximativ 300 de kilometri de autostrăzi, drumuri expres, variante ocolitoare şi au fost semnate, în cele 10 luni de guvernare, ordinele de începere pentru aproximativ 120 km de autostrăzi, drumuri expres şi variante ocolitoare.
"Sunt convins că până la sfârşitul anului vom mai semna contracte de execuţie şi pentru Craiova-Piteşti, tronsoanele 3 şi 4, şi pentru tronsoane din Autostrada Transilvania sau pentru variante ocolitoare - cum este varianta ocolitoare Galaţi. De asemenea, am venit în faţa românilor cu un Plan naţional de investiţii şi relansare economică. Un plan naţional de relansare economică, care are o componentă principală, spun eu, componenta de dezvoltare a infrastructurii de transport. În spatele acestui capitol important stă Planul Naţional de Investiţii şi Dezvoltare a Infrastructurii de Transport, pentru următorii 10 ani", a reamintit ministrul.
Acesta a subliniat că trebuie actualizată Strategia de Implementare a Masterplan-ului General de Transport, aprobată prin Hotărâre de Guvern în 2016, existenţa acestei strategii fiind o condiţie pentru a putea accesa fondurile europene din viitorul exerciţiu financiar european.
"În ceea ce priveşte judeţul Mehedinţi, eu cred că am rezolvat o problemă administrativă care încurca implementarea proiectelor de investiţii în infrastructura de transport. Mulţi au încercat şi mai mulţi au promis. Noi am reuşit şi iată că am tranşat problema Secţiei de Drumuri Orşova, care prin decizia Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a trecut în administrarea DRDP Craiova de la DRDP Timişoara. Din punctul nostru de vedere, această mutare va conduce la o abordare constructivă a proiectelor de infrastructură rutieră din zona Cazanele Dunării - Clisura Dunării, dar şi o certitudine că va fi modernizată. Investiţiile în DN 57, Orşova-Oraviţa, în lungime de aproape 200 de kilometri, vor fi gestionate de Secţia de Drumuri Naţionale de la Orşova pentru cei aproximativ 60 de kilometri din acest obiectiv, restul rămânând în administrarea DRDP Timişoara", a explicat Lucian Bode.
Şeful MTIC a adăugat că în Planul Investiţional pentru Dezvoltare Infrastructurii de Transport 2020-2030 se va găsi un coridor de conectivitate foarte important pentru mobilitatea mărfurilor şi a persoanelor din România, respectiv coridorul de conectivitate denumit Danubius şi care va lega Muntenia de Oltenia şi Oltenia de Banat, prin cele 3 proiecte de Infrastructură Mare Bucureşti-Alexandria-Craiova, Craiova-Filiaşi-Drobeta Turnu Severin, Drobeta Turnu Severin-Lugoj.
Citește și ÎMPRUMUT de la FMI. Orban: Am dus o politică extrem de raţională
Ministrul a mai menţionat că nevoia de a dezvolta şi moderniza reţeaua de drumuri naţionale este una uriaşă, dincolo de a construi infrastructură mare, de aceea în acest an vor fi investiţi peste 2 miliarde de lei în această reţea. De asemenea, Bode a vorbit şi despre DN 56C Sălcia-Devesel în lungime de 60 de km, obiectiv care a beneficiat de lucrări de întreţinere efectuate în acest an, dar şi despre modernizarea a două intersecţii DJ 607A şi 607B, "obiective pentru care avem cele banii asiguraţi prin rectificarea pozitivă din zilele trecute şi pentru care odată semnat contractul, până la sfârşitul lunii septembrie lucrările vor fi finalizate".
Un alt obiectiv menţionat a fost cel legat de reabilitarea DN56A, cei 62 de km dintre localităţile Şimian şi Cetate, judeţul Dolj. "Am alocat sumele necesare pentru finanţarea acestor lucrări. Astăzi semnăm contractul, iar luni vom emite ordinul de începere al lucrărilor", a precizat ministrul Transporturilor. El a adăugat că, în ceea ce priveşte transportul naval, pentru porturile din judeţele Mehedinţi şi Caraş Severin sunt în derulare proiecte de investiţii, precum proiectul DIONYSUS, respectiv integrarea regiunii Dunării în lanţul de transport multimodale şi intermodale inteligente şi durabile.
"La rectificarea de buget am alocat resurse suplimentare şi mă refer aici la cei 505.000 de lei pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii reabilitarea şi modernizarea infrastructurii portuare în portul Drobeta Turnu Severin, cu durata de realizare a studiului de fezabilitate 5 luni. Tot la ultima rectificare bugetară am alocat suma de 482.000 de lei pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii modernizarea infrastructurii portuare pentru 3 porturi din această zonă în scopul permiterii acostării ambarcaţiunilor de agrement", a punctat Bode.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
La Palatul Victoria, a fost...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...
Șeful unuia dintre cele mai...
Decizia adoptată în ședința de...
Documentul a fost parafat la Budapesta de Zsolt Hernadi,...
Trenul nou a fost anulat joi...
În şedinţa de joi a...
Legile gravitației par să se...
Evenimentul va avea loc, cel mai probabil, în primele...
MF sprijină autoritățile locale...
Potrivit celui mai recent...
La data de 19 noiembrie 2024,...
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...
O nouă inițiativă legislativă promite să revoluționeze...
Scădere uşoară a vânzărilor de autoturisme Dacia în...
Proiect de OUG pentru...