Dăianu, avertisment privind deficitul României: Dacă facem greşeli mari vom fi pedepsiţi
Pieţele financiare şi-ar putea...
AGERPRES: Care credeţi că ar fi nivelul salariilor şi pensiilor pentru a putea vorbi de o viaţă decentă în România?
Marius Budăi: Nu am să dau o cifră clară, dar am să vă spun că ceea ce este acum trebuie majorat şi de aceea am şi discutat, şi suntem extrem de conectaţi la realitate, despre majorarea salariului minim şi despre majorarea pensiilor în România.
AGERPRES: Dacă rata inflaţiei va depăşi în acest an, şi va depăşi 15%, credeţi că este necesară şi creşterea nivelului altor beneficii sociale, printre care şi alocaţiile pentru copii?
Marius Budăi: Cred că este necesar să fim extrem de atenţi la ce măsuri luăm. Dacă vorbim strict de alocaţii, eu am spus-o încă din primul mandat, că noi trebuie să privim familia ca şi celulă, nu neapărat prin beneficiul alocaţiilor. Recent, prin reforma pe care am implementat-o la Ministerul Muncii, şi anume acel venit minim de incluziune, care este sprijinit pe trei piloni extrem de importanţi, trebuie să ne orientăm mai mult spre cei care sunt apţi de muncă să-i orientăm, să-i calificăm şi să-i orientăm în carieră astfel încât să aibă o meserie şi să poată lucra. Nu cred într-o familie care se bazează doar pe alocaţiile copiilor.
AGERPRES: Deci, nu putem vorbi deocamdată de o intenţie de majorare a acestor alocaţii?
Marius Budăi: Nu vorbim de intenţii sau ne-intenţii. Intenţia noastră cred că a fost una chiar dacă nu suficientă bună pe acest an de a discuta despre majorarea veniturilor şi despre sprijinirea puterii de cumpărare a cetăţenilor români. Dar, repet, nu cred într-o familie care se bazează ca venituri doar pe alocaţia copilului, pentru că noi trebuie să conştientizăm adulţii din acea familie, care sunt apţi din punct de vedere medical şi legal, să-i îndreptăm, să-i consiliem şi să-i orientăm către o meserie.
AGERPRES: Aveţi o estimare a costurilor bugetare pentru majorările pe care le-aţi putea implementa începând cu 1 ianuarie 2023? Această majorare face ca România să se încadreze deficitul negociat în buget?
Marius Budăi: Evident că avem această majorare. Acum câteva minute am spus că propunerea noastră de majorare a pensiilor cu cel puţin 10% este bine, foarte bine fundamentată. Impactul este de 11 miliarde lei şi nu pune probleme pe procedura de deficit excesiv.
AGERPRES: Luaţi în calcul o nouă modificare a Codului Muncii în perioada imediat următoare? Dacă da, ce propuneri aveţi?
Marius Budăi: Am modificat recent Codul Muncii prin transpunerea a două directive pe care cu mândrie pentru colegii mei din cadrul Ministerului Muncii vă spun că le-am adoptat noi în anul 2019, când România a deţinut preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, şi anume transparentizarea condiţiilor de muncă şi anumite prevederi din Codul Muncii care vin să sprijine această directivă şi să transpună directiva în legislaţia românească. Şi s-a făcut acest lucru şi directivele sunt transpuse. Dacă în viitor, prin discuţiile pe care le avem cu mediul privat, cu partenerii sociali în general, şi cu sindicatele se vor desprinde alte propuneri, eu sunt deschis la dialog.
AGERPRES: Sindicatele au ieşit în ultima perioadă în stradă. Propun, printre altele, un act normativ care să legifereze dialogul social. Putem discuta într-un viitor apropiat de un act normativ în acest sens?
Marius Budăi: Sigur că da, până la 31 decembrie va fi aprobată o nouă lege a dialogului social.
AGERPRES: Au fost modificări în ceea ce priveşte impozitarea, nivelul de impozitare a contractelor pentru angajaţii part-time. Aveţi cifre cu privire la cei care şi-au reziliat contractele part-time şi au trecut la contracte full-time?
Marius Budăi: Trebuie să înţelegem această măsură din mai multe puncte de vedere. Şi eu am să o spun, chiar dacă va părea că voi insista foarte mult, am să explic următorul fenomen. Cei care ajung la vârsta pensionării, şi dacă Dumnezeu ne duce până la acea vârstă şi după, vor avea de suferit dacă se complac să lucreze astăzi cu 2 lei pe hârtie şi cu 5 lei în mână, pentru că acea contribuţie şi acel calcul al pensiilor nu se realizează la cei 5 lei din mână, ci la cei 2 lei de pe hârtii. Este anormal, inuman chiar să-ţi baţi joc de oameni şi să-i ţii cu 2 lei pe hârtie şi cu 5 lei în mână acum, pentru că vor ajunge la vârsta senioratului şi vor avea şi atunci nevoie de bani.
Şi atunci s-a impus această măsură, ca şi o măsură de combatere a evaziunii fiscale la gri, să spunem. Şi vreau să vă spun că din momentul în care am introdus această măsură, peste 150.000 de contracte s-au transformat din contracte part-time în contracte cu normă întreagă, iar numărul de contracte de muncă a şi crescut în România de atunci. Vă dau nişte cifre. De exemplu, dacă aveam în România 6,6 de milioane de contracte, acum avem cu 43.000 de contracte în plus, plus acele contracte de peste 150.000 transformate în normă întreagă. Deci, evoluţia este pe plus. Nu a pus probleme această măsură. Sigur că da, pot fi anumite nemulţumiri, dar eu cred că trebuie să avem o relaţie corectă între angajator şi angajat.
AGERPRES: Credeţi că o recesiune economică, o criză economică ar putea determina angajatorii să folosească mai multă muncă la negru?
Marius Budăi: Eu am să vă spun ceea ce am spus şi în primul mandat şi acum, în al doilea mandat, că am solicitat inspecţiei tehnice o toleranţă zero la astfel de aspecte. Bineînţeles, fără abuzuri. Aşa voi solicita în continuare.
AGERPRES: Dar la un val de disponibilizări ne putem aştepta în perioada imediat următoare?
Marius Budăi: După cifrele pe care le-am dat, aţi văzut că a crescut numărul de contracte cu peste 43.000. Suntem atenţi. De aceea şi acele măsuri, de aceea am şi solicitat şi am explicat în coaliţie de ce solicit bani suplimentari pentru măsurile de încurajare a ocupării. Exact pentru a veni în sprijinul şi al mediului privat, dar şi al angajaţilor, să apărăm locurile de muncă existente, să facem tot posibilul să creăm locuri de muncă noi în continuare. Iată că îşi produc efectele. Am apărat locurile de muncă existente şi s-au creat şi locuri de muncă suplimentare. Practic, eu am spus-o şi mandatul trecut, o spun şi acum şi o susţin în continuare că cea mai bună protecţie socială este existenţa unui loc de muncă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Pieţele financiare şi-ar putea...
Ministerul Finanţelor continuă...
România se numără din nou...
Indicele bancar ROBOR a înregistrat o nouă creştere.
Rusia este principalul...
Banca Naţională a comunicat...
Autoritatea Electorală...
Gabriel Zetea, noul președinte...
Declarațiile președintelui ales...
O analiză a BERD pe această...
BNR a transmis un comunicat în care sunt prezentate...
Pasiune, ritm, culoare - aceasta este Spania, iar...
Această măsură este esențială pentru ca Turcia să poată...
O realitate care ridică semne...
Analistul economic Adrian...
În mod specific, compania este interesată de...
Una dintre cele mai mari și...
Confortul și funcționalitățile...
Este o decizie majoră, care reflectă ambițiile Huawei de a-și construi un...
Angela Merkel și-a scris memoriile. ”Libertate” se...
Astăzi vă aducem în prim-plan știrile care conturează...
Kazahstanul intenționează să...
Cererea scăzută și concurența...