Mircea Coşea, despre ieftinirile anunţate de Chiriţoiu: Mi se pare exagerat

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Prof. Mircea Coșea
Prof. Mircea Coșea
EXCLUSIV
Zilele trecute, Bogdan Chiriţoiu, şeful Consiliului Concurenţei, a afirmat că produsele de bază s-au ieftinit cu 35% la raft, ceea ce pentru oricine îşi cumpără mâncarea din magazin a fost o declaraţie surprinzătoare.

Astfel, am cerut şi opinia domnului profesor şi economist Mircea Coşea pentru a afla mai multe detalii despre "miraculoasa" ieftinire anunţată de Chiriţoiu.

Profesorul Coşea ne-a declarat, uşor ironic, că: "Am o anumită observaţie în legătură cu această afirmație și cu surprinzătoarea viteză cu care a acționat de această dată Consiliul Concurenței, obișnuiți să lucreze în ani de zile" şi a continuat afirmând că: "În primul rând, e o observație legată de comparația cu momentul iniţial (cel dinainte de anunţarea plafonării), şi modul cum au crescut prețurile din luna mai, în a doua jumătate a lunii mai, când s-a anunțat posibilitatea unei astfel de măsuri. Toate prețurile s-au ridicat. Este un fel de Vinerea Neagră, așa cum cum se spune că s au ridicat prețurile, ca apoi să le scadă. Deci nu avem această evidență. Consiliul Concurenței a făcut o comparație doar cu ultima luna dar nu şi cu lunile precedente. Acolo cred stă calculul pe care și l-au făcut distribuitorii, și anume, au ridicat prețurile, ca apoi să scadă până la niveluri la care profitul să nu scadă", a explicat profesorul.

Mircea Coşea a mai arătat că: "În al doilea rând, este posibilă o reducere a prețurilor la raft la anumite produse de alimentație, deoarece suntem în sezon în care injusta ofertă foarte mare la legume și fructe. Deci jocul cererii și al ofertei, care n-are nimic de-a face, și subliniez asta, cu măsura guvernului, este doar jocul normal al pieței care a făcut ca oferta sporită internă de legume și fructe, ca urmare a sezonului, să ducă la o anumită reducere a costurilor și a prețurilor la raft sau la tarabă. Deci, afirmația pe care o face Consiliul Concurenței mi se pare exagerată și din punct de vedere al realității".

Profesorul de economie a mai afirmat că: "Orice vizită pe care o facem în piețe, vedem că nici pe departe nu este o reducere de peste 30%, este cu totul și cu totul exagerat. Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere faptul că încă nu au apărut efectele așteptate ale acestei măsuri (plafonarea preţurilor n.r.). Este nevoie de timp, şi anume este nevoie de o perioadă între 15 şi 30 de zile. Însă ieftinirea va duce la un alt fenomen cunoscut peste tot în lume şi anume penuria, ceea ce se va înâmpla şi la noi. Deci este o veste pe care Consiliul Concurenței ne-o dă, după părerea mea, nu îndeajuns de motivată metodologic și care încă nu are efectele pe care în mod obișnuit, o astfel de măsuri le au, și anume o anumită penurie la sortimentele cu reducere de costuri. Rămâne să mai așteptăm să vedem".

Într-o notă personală, Mircea Coşea ne-a mai declarat că şi el ca şi consumator "nu pot decât să mă bucur dacă ar exista o astfel de reducere". 

În încheiere, profesorul Coşea a mai spus că: "Ar trebui să fim mai echilibrați în afirmații și să luăm în calcul aceste două lucruri. Punctul de pornire care, după părerea mea, nu este cel real şi, în al doilea rând, jocul pieței, care până la urmă, în cea mai importantă lună de recoltă de legume și fructe poate să ducă la o ieftinire ca urmare a raportului cerere-ofertă, fără nicio legătură cu măsurile, să zicem, administrative pe care ia statul", a conchis analistul Mircea Coşea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Un timp de stat în casă
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Donald Trump prezenta lista tarifelor la începutul celui de-al doilea mandat al său / Foto: Casa Albă

Lovitură pentru Trump: Curtea Supremă îi blochează tarifele

Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik

pixel