Bitcoin, spre pragul de 100.000 USD: Ce schimbări aduce noul val de optimism cripto
Bitcoin, cea mai mare...
Miron Mitrea a devenit o rara avis pentru cei curioşi de soarta foştilor mari lideri din politica românească. Din când în când, se află despre Mitrea că este într-o vacanţă prin Italia alături de alt fost „greu” al politicii, Dan Ioan Popescu, sau este văzut pe vreo terasă de fiţe din Dorobanţi, păstrându-şi barba şi părul alb cu care a ieşit din închisoare acum doi ani şi jumătate.
În paralel, Miron Mitrea se tot judecă, alături de Victor Ciorbea şi Liviu Luca, în procesele care le sunt intentate de Confederaţia Generală a Muncii. Următorul termen este pe 22 ianuarie 2019, la Curtea de Apel Bucureşti. Sursa banilor săi rămâne un mister, dar Miron Mitrea a spus dintotdeauna că a fost un om strângător, care a făcut avere încă dinainte de 1989.
Citeşte şi: Unul dintre baronii lui Băsescu a ajuns la mila nevestei
În iulie 2016, Miron Tudor Mitrea s-a retras din Enhance Studio SRL- D, firmă specializată în comerţul cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet. De atunci, firma la care Mitrea a renunţat a mers binişor: profit net de peste 23.000 de lei în 2016 şi 63.500 lei în 2017, la afaceri de nici 170.000 lei, cu doar doi angajaţi.
Afaceri abandonate cu pierderi de sute de mii
O altă firmă la care Miron Mitrea era asociat a dat faliment şi a fost radiată în august 2017. I’Mall Center SRL trebuia să ridice un mall în Corbeanca, după cum spunea chiar politicianul la un moment dat. Firma a fost înfiinţată în 2007 şi nu a depus niciodată niciun bilanţ fiscal. Tot în 2007 a fost înfiinţată şi Intermanagement Serv SRL, o firmă de consultanţă la care Miron Mitrea era asociat majoritar. Nici de pe urma acestui business Mitrea nu a câştigat nimic.
Intermanagement Serv SRL nu mai prestează vreo activitate din anul 2010, iar ultimul bilanţ a fost depus în 2014, când raporta datorii de 518.866 lei. Intermanagement Broker de Pensii Private SRL, aflată, de asemenea, în portofoliul lui Mitrea, nu a mai depus bilanţ la Ministerul Finanţelor din 2010, în timp ce Intermanagement House SRL nu a mai făcut acest lucru din anul 2009. În fine, Intermanagement Business SRL, controlată tot de Miron Mitrea, este tot fără activitate şi cu ultimul bilanţ fiscal depus în 2014, când avea datorii de 13.510 lei.
Sumă uriaşă din vânzarea unei case
Cu toate afacerile îngropate, Miron Mitrea pare nevoit acum să trăiască din ce a strâns în prodigioasa sa carieră de politician. Şi din câştigurile consistente ale soţiei sale, Manuela Mitrea, de asemenea fost deputat PSD. La finalul ultimul său mandat parlamentar, în decembrie 2016, Manuela Mitrea declara că deţine alături de soţul ei un apartament spaţios în Bucureşti, de peste 155 metri pătraţi, cumpărat chiar în acel an, dar şi o casă de vacanţă în Austria.
Citeşte şi Roberta Anastase are mari probleme cu banii. De unde i se trage
De asemenea, soţii Mitrea aveau un Land Rover şi un Lexus, dar şi bijuterii, tablouri şi obiecte de cult în valoare totală de aproape 320.000 de lei. În octombrie 2016, Manuela şi Miron Mitrea au vândut o casă cu uriaşa sumă de 870.000 de euro şi aveau în bănci 70.000 de lei şi 46.000 de euro. Cei doi soţi foşti deputaţi aveau şi datorii serioase, pe baza unor împrumuturi făcute în 2015 şi 2016: 40.000 de lei de la ING şi câte 85.000 de euro, respectiv 135.000 de lei de la două persoane fizice.
Ca venituri, Manuela Mitrea a declarat doar salariul său de deputat, de 59.400 de lei, la care se adaugă câştigurile de 331.569 lei obţinute de pe urma biroului său notarial în anul 2016.
Notariatul, o meserie de milioane
Fostul deputat PSD Manuela Mitrea este unul din cei trei notari care activează în cadrul Societatea Profesională Notarială „Fidelis”, înfiinţată în mai 2006, alături de Simona Diana Teşu şi Magdalena Ivănică. De asemenea, Manuela Mitrea are şi un birou de mediator. Activitatea de notar rămâne însă principala sursă de venituri de familiei Mitrea, soţia fostului lider PSD câştigând sume impresionante, an de an: 369.309 lei în 2015, 358.686 lei în anul 2014, 581.045 lei în 2013 şi 511.520 lei în 2012.
Citeşte şi Baronul PDL care a încasat o dobândă uriaşă pentru împrumutul dat PNL
În total, 2.152.129 de lei a câştigat notarul Manuela Mitrea doar în ultimii cinci ani de mandat parlamentar. Devenită cea de-a treia soţie a lui Miron Mitrea în anul 2011, Manuela a fost numit notar public în 2003, printr-un ordin semnat de ministru de atunci al Justiţiei şi colega de partid Rodica Stănoiu.
A demisionat de două ori din Parlament
Absolvent al Facultăţii de Transporturi, secţia Autovehicule Rutiere, înainte de 1989, Miron Mitrea a fost liderul Confederaţiei Sindicatelor Independente Frăţia (CSI Frăţia) până în 1993, când aceasta a fuzionat cu CNSLR, Mitrea devenind astfel preşedintele executiv al CNSLR Frăţia. În 1993, Miron Mitrea a înfiinţat Partidul Solidarităţii Sociale, care avea să fie absorbit de PDSR, unde ajunge astfel secretar general. În legislatura 2000- 2004, a fost ministrul Transporturilor.
În anul 2008, Miron Mitrea a fost al doilea parlamentar român după Traian Băsescu care şi-a dat demisia pentru a se pune la dispoziţia justiţiei, după ce DNA l-a vizat într-un dosar de corupţie. Ulterior, a candidat şi a câştigat un nou mandat de deputat, iar în februarie 2015 a demisionat din nou din Camera Deputaţilor, după 18 ani de activitate partamentară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Bitcoin, cea mai mare...
Moneda euro a continuat să piardă teren în fața...
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Mutările şi cotaţiile...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...