Modificare privind plata impozitului pentru construcţiile noi, în avantajul dezvoltatorilor (proiect)

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal. 

Prezenta propunere legislativă urmăreşte corelarea legislaţiei în vigoare cu realităţile cu care se confruntă mediul de afaceri şi totodată o reaşezare a sistemului de impozitare pe baze principial corecte, în speţă urmărind crearea cadrului legislativ pentru uşurarea de taxe şi impozite a contribuabilului, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

 

Care este propunerea

 

Prezenta propunere legislativă se referă, potrivit notei de fundamentare, "la corectarea unei situaţii atipice, respectiv amânarea în anumite condiţii a plăţii impozitului pe construcţiile noi de către dezvoltatorii imobiliari, până cel târziu la 31 decembrie a anului următor celui în care s-a efectuat recepţia clădirii.

Acestă prevedere privind scutirile de la plata impozitului se aplică deja la dealerii de autovehicule second-hand, respectiv pentru autovehiculele care sunt înregistrate ca stoc de marfă şi nu sunt utilizate în folosul propriu al operatorului economic, comerciant auto sau societate de leasing, prin aplicarea art. 46 9 lit. o) din Legea 227/201 5 privind Codul fiscal."

"Plata impozitului pe clădiri de către dezvoltatorii imobiliari imediat după efectuarea procesului verbal de recepţie a acestora nu este o cheltuială cu caracter economic, deoarece în cazul construcţiilor noi de locuinţe, beneficiarul real este viitorul proprietar, care la momentui transferului de proprietate acesta ar trebui în mod firesc să-şi asume valoarea impozitului pe locuinţă. Raportându-ne la situaţia actuală a economiei, este impetuos necesar ca legislaţia să vină în ajutorul dezvoltatorilor imobiliari prin creare a de facilităţi fiscale respectiv prin scutirea de impozitul pe construcţiile noi, pe o perioadă determinată, respectiv până la 31 decembrie a anului următor celui în care s-a efectuat recepţia clădirii.

Apreciem faptul că perioada cuprinsă între data procesului verbal de recepţie şi data de 31 decembrie a anului următor celui în care s-a efectuat recepţia clădirii este o perioadă rezonabilă în care clădirea respectivă va fi vândută către proprietarul final, iar impozitul pe clădire va fi plătit de către acesta.

La momentul actual, impozitul pe construcţiile rezidenţiale se calculează prin aplicarea unei cote de cuprinse între 0,08% şi 0,2%, avându-s e în vedere anumiţi indicatori. Pentru clădirile nerezidenţiale, impozitul pe construcţii se calculează prin aplicarea unei cote de cuprinse între 0,2% şi 1,3%. Cotele de impozitare sunt stabilite prin hotărâre a Consiliului Local.

Totodată, apreciem faptul că nu există impact bugetar fiscal semnificativ asupra bugetelor locale, şi nu vor exista sincope privind plăţile privind impozitele pe clădirile noi", explică iniţiatorii proiectului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Un timp de stat în casă
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Donald Trump prezenta lista tarifelor la începutul celui de-al doilea mandat al său / Foto: Casa Albă

Lovitură pentru Trump: Curtea Supremă îi blochează tarifele

Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik

pixel