Modificări privind obținerea Cărții electronice de Identitate

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Care vor fi noile reguli
Care vor fi noile reguli
Au fost decise inclusiv criterii pentru eliberarea vizelor de reședință. 

Pe viitor, eliberarea Cărţii electronice de Identitate nu va mai depinde de adresa de domiciliu sau de reşedinţa solicitantului. Camera Deputaţilor a stabilit, totodată, criterii clare pentru eliberarea vizelor de reşedinţă, informează Radio România Actualități.

Concret, viza de reşedinţă nu va putea fi înscrisă în actul de identitate dacă în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor sunt înregistraţi mai mult de 10 cetăţeni la adresa respectivă. Persoana care din diferite motive locuieşte la altă adresă decât cea înscrisă în actul de identitate va fi obligată ca în 15 zile de la mutare să ceară înscrierea în Cartea de imobil. Nerespectarea acestor reguli ar putea fi sancţionată cu amendă de la 75 la 150 lei. 

Deputatul social-democrat Viorel Salan, unul dintre iniţiatori, spune că se impunea îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu. ”Poate că este cel mai grăitor, constatând că la începutul acestui an, într-unul din sectoarele Capitalei existau într-o singură locaţie circa 18.000 de persoane care aveau viza de reşedinţă”, a arătat politicianul.

Actul normativ va fi transmis preşedintelui pentru promulgare.

Este oficial. Salariile acestor angajați, scutite de la plata impozitului

Ordinul care prevede scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor pentru angajaţii care desfăşoară activităţi al căror obiect de activitate include crearea de programe pentru calculator a fost publicat în Monitorul Oficial.

Ordinul iniţiat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID) prevede că atât angajaţii din instituţiile publice, cât şi cei din privat beneficiază în mod egal de scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor.

Potrivit unui comunicat de presă al MCID, ordinul se aplică şi personalului angajat din instituţiile publice locale, iar scutirea de impozit se aplică pe întreaga perioadă în care angajatul desfăşoară efectiv activitatea de creare de programe pentru calculator.

Scutirea se aplică pentru întreaga durată a lunii, indiferent de durata efectivă de muncă, prevede ordinul. Noul ordin prevede evaluarea periodică a angajaţilor din domeniul IT pentru a verifica îndeplinirea criteriilor de scutire de impozit.

De asemenea, ordinul aduce clarificări şi modificări importante care vin în sprijinul angajaţilor din domeniul IT din instituţiile publice. Scutirea de impozit, aplicabilitatea la nivel local şi clarificarea noţiunii de durată a aplicării scutirii reprezintă puncte-cheie care contribuie la transformarea digitală a României şi la dezvoltarea profesională a specialiştilor.

Înstrăinarea proprietăților: Impozitarea se face după reguli noi

Odată cu modificarea Codului fiscal din prevederile acestuia a dispărut plafonul neimpozabil existent. Este vorba despre acel prag de 450.000 de lei ce se aplica până la aprobarea OG 16, la înstrăinarea locuințelor sau terenurilor.

Cu alte cuvinte, cel care își înstrăinează o proprietate nu mai este scutit de plata impozitului la vânzarea unei locuințe, așa cum se întâmpla înainte, dacă prețul nu depășea limita menționată mai sus. 

Prin urmare, acum se impozitează venitul obținut din transferul dreptului de proprietate asupra construcțiilor și terenurilor, indiferent de prețul proprietății.

De menționat că dreptul de proprietate poate fi atestat prin documente precum contractul de vânzare-cumpărare, cel de donație, certificatul de moștenitor etc. Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Fermieri / sursa foto: Wikimedia Commons

Agricultorii protestează cu cartofi prăjiți la Bruxelles

Agricultorii și crescătorii de animale din sindicatul...

Lingouri de cupru

Metalul care ține economia în priză riscă să devină rar

Economia globală se îndreaptă spre un deficit sever de...

Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
ISU a trimis generatoare în zonele afectate de ninsoare / Foto: ISU ALba
Protest în Iran / Captură video
Alexandru Nazare
ELCEN / FOTO: Pagina de Facebook a ELCEN
Modificarea PNRR

România bifează un jalon-cheie din PNRR

România a îndeplinit integral și la termen Ținta 267 din...

Asigurări / Foto: Freepik

O nouă companie intră pe piața asigurărilor din România

Piața de asigurări din România are un nou jucător. Wise...

Se schimbă semnificativ regulile jocului pentru investițiile străine / Foto: Oana Pavelescu

Ce se întâmplă cu facturile la gaze după 31 martie

Scenariu de rezervă pentru gaze: plafonarea ar putea fi...

Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Industrie / Sursa: Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Incendiu la Ministerul Finanţelor

Alertă, joi, la sediul Ministerului Finanţelor. 

Energie / Foto: Freepik
BNR: Indice ROBOR
Freepik.com
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

Şomajul în rândul tinerilor a ajuns la un nivel îngrijorător

În luna noiembrie 2025, rata şomajului în formă ajustată...

Mină de suprafață / Foto: Pexels
Netflix / Foto: Freepik
Curieri livrează pachete / Foto: Freepik
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Contabil / Foto: Freepik
Bayer
Evacuarea muzeului Luvru / Capturi video
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik

pixel