NEVERSEA anulat. Ce se întâmplă cu biletele deja cumpărate

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Cel mai așteptat festival de pe litoral, Neversea 2021, se amână pentru anul viitor. Organizatorii spun că timpul e prea scurt, iar festivalul trebuie să se desfășoare vara: „vara este singura noastră opțiune adevărată, alternativa care ne-a rămas este să amânăm Neversea pentru vara anului 2022”.

În mai, organizatorii anunțau că festivalul Neversea va fi reprogramat pentru o nouă dată din acest an, notează Mediafax.

Ei declarau atunci că nu își doresc o variantă de compromis a festivalului şi au nevoie de garanția autorităților că normele vor fi schimbate mâcar din 1 august.

Cea de-a patra ediție Neversea urma să se desfăşoare în perioada 8-11 iulie dar, la mai puțin de două luni distanţă, setul de norme publicat nu oferă niciun fel de predictibilitate și claritate privind reluarea activităţilor culturale, spuneau organizatorii.

Organizatorii festivalului Neversea, dispuși să riște. Data probabilă a evenimentului

Vineri, aceștia anunță amânarea festivalului pentru anul 2022, din cauza timpului extrem de scurt pentru organizare.

„Am fost nevoiți să luăm cea mai dificilă decizie de până acum. După o analiză atentă a opțiunilor noastre, printre care s-a numărat și mutarea Neversea în toamnă, am decis să nu obligăm pe nimeni să facă vreun compromis în privința experienței avute – fie el spectator, membru al echipei tehnice sau artist”, declară organizatorii. Aceștia adaugă că au făcut tot ce au putut pentru organizarea festivalului anul acesta.

„Ne vom întoarce anul viitor cu mai multă energie ca oricând, experiențe incredibile și un line-up care vă va face să dansați cum nu s-a putut în acești doi ani”, adaugă organizatorii.

Cei care și-au cumpărat bilete vor fi contactați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Fermieri / sursa foto: Wikimedia Commons

Agricultorii protestează cu cartofi prăjiți la Bruxelles

Agricultorii și crescătorii de animale din sindicatul...

Lingouri de cupru

Metalul care ține economia în priză riscă să devină rar

Economia globală se îndreaptă spre un deficit sever de...

Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
ISU a trimis generatoare în zonele afectate de ninsoare / Foto: ISU ALba
Protest în Iran / Captură video
Alexandru Nazare
ELCEN / FOTO: Pagina de Facebook a ELCEN
Modificarea PNRR

România bifează un jalon-cheie din PNRR

România a îndeplinit integral și la termen Ținta 267 din...

Asigurări / Foto: Freepik

O nouă companie intră pe piața asigurărilor din România

Piața de asigurări din România are un nou jucător. Wise...

Se schimbă semnificativ regulile jocului pentru investițiile străine / Foto: Oana Pavelescu

Ce se întâmplă cu facturile la gaze după 31 martie

Scenariu de rezervă pentru gaze: plafonarea ar putea fi...

Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Industrie / Sursa: Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Incendiu la Ministerul Finanţelor

Alertă, joi, la sediul Ministerului Finanţelor. 

Energie / Foto: Freepik
BNR: Indice ROBOR
Freepik.com
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

Şomajul în rândul tinerilor a ajuns la un nivel îngrijorător

În luna noiembrie 2025, rata şomajului în formă ajustată...

Mină de suprafață / Foto: Pexels
Netflix / Foto: Freepik
Curieri livrează pachete / Foto: Freepik
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Contabil / Foto: Freepik
Bayer
Evacuarea muzeului Luvru / Capturi video
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik

pixel