Ce riscă firmele care nu au un cont bancar. Nouă măsură în pachetul doi de măsuri
Una dintre cele mai sensibile...
În comunicat premierul săune că aceasta lege deblochează investițiile din Marea Neagră și reduce dependența de gazul rusesc, oferind României șansa de a deveni lider regional iar românilor acces la gaze mai ieftine.
Legea offshore reduce dependența de gazul rusesc
Iată că acum, în sfârșit, această lege, care este o prioritate a Coaliției, este depusă în Parlament și avem o majoritate care înțelege importanța acestor investiții, legea urmând să fie adoptată cât mai repede.
Proiectul asigură independența energetică a României și reduce dependența de gazul rusesc, prin stimularea investițiilor în extracția de gaze naturale.
Legea depusă stabilește un regim fiscal competitiv în așa fel încât împărțirea veniturilor să se facă într-un procent aproximativ de 60 % (statul român) – 40% (investitorul).
Foarte important: Legea asigură stabilitatea și predictibilitate legislativă pentru investitori în offshore în Marea Neagră, precum și în onshore de mare adâncime (exploatări pe uscat, de mare adâncime).
Citește și: Gazele din Marea Neagră. Demetrescu spune cât timp mai putem exploata zăcământul
Primele gaze din Marea Neagră, în a doua parte din acest an
Primele gaze din Marea Neagră vor ieși în a doua partea a acestui an și aici vorbim de o producție de circa 1 miliard de metri cubi anual – Investitorii de la Black Sea Oil and Gas sunt în fază avansată a lucrărilor, având deja procesul verbal de recepție la finalizarea lucrărilor.
Legea stabilește același cadru fiscal pentru investiții offshore și onshore de adâncime, practic urgentând investițiile onshore de la Caragele, județul Buzău, cel mai mare zăcământ de gaze descoperit în ultimii 30 de ani în România.
La zăcământul Caragele estimăm începerea exploatării la începutul anului 2024.
La perimetrul Neptun Deep vor începe lucrările anul viitor și primele gaze naturale vor veni cel mai devreme la sfârșitul anului 2026 – începutul anului 2027.
Ce va obține România de pe urma acestei legi? Independență și securitate energetică*
România va avea surplus de gaze naturale, practic dublându-și producția cu mult peste necesarul actual de consum intern, dar și timp suficient să se pregătească pentru a dezvolta industrii care să consume gazul în țară.
De asemenea, țara noastră va deveni un furnizor de securitate energetică regională. Este evident că atunci când oferta de gaze va fi mai mare decât cererea de pe piața internă oferta va scădea, iar românii vor benefica de prețuri mai mici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Una dintre cele mai sensibile...
Guvernul Japoniei a aprobat un...
Miniștrii de externe ai Uniunii...
Lista completă a celor 28 de...
Pachetul doi de măsuri fiscale...
Mercenarul Horaţiu Potra, considerat unul dintre...
Guvernul a aprobat o hotărâre...
Europa se pregătește pentru un...
Guvernul a aprobat modificarea integrală a anexei...
Controversatul dosar Epstein revine în prim-plan. După...
Artmark lansează începutul...
Pasagerii care se confruntă cu...
Banca elvețiană de investiții UBS Group a revizuit în...
NVIDIA a raportat pentru...
Curs valutar BNR, 20 noiembrie...
2025 a fost un an în care angajatorii au tratat cu...
ANAF deschide acțiune în instanță la Tribunalul Sibiu.
Proiectele de acte normative...
Semiconductorii aprind bursele...
Explicaţii din partea...
20 noiembrie este termenul-limită până la care...
Guvernul reia reforma pensiilor de serviciu din...
România intră oficial în...