Nobelul pentru economie 2024: Cum instituțiile decid soarta națiunilor – prosperitate sau stagnare?

Acest premiu recunoaște ani de cercetare care au marcat analiza economică contemporană, în special asupra modului în care instituțiile modelează performanța economică a societăților

Problema instituțiilor se află în centrul muncii acestor trei cercetători, în concordanță cu munca de pionierat a lui Douglass North, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 1993, care a deschis calea către un studiu aprofundat al stimulentelor economice și rolul regulilor formale şi informale în structurarea economiilor.

Acemoglu, Robinson și Johnson au continuat acest lucru prin aprofundarea distincției dintre instituțiile „incluzive” și „extractive”. În lucrarea lor, acum clasică,  ”Why Nations Fail”  (2012), Acemoglu și Robinson au definit instituțiile incluzive ca fiind acelea care promovează drepturile de proprietate, libertatea antreprenoriatului și un mediu propice inovației. În schimb, instituțiile extractive se concentrează în jurul unei elite care utilizează puterea politică și economică pentru a extrage resurse fără a stimula noi oportunități de creștere sau inovare.

Ideea centrală a abordării lor este că prosperitatea sau sărăcia națiunilor nu rezultă doar din factori geografici sau culturali, ci mai degrabă din modul în care instituțiile politice și economice modelează stimulentele economice ale indivizilor și grupurilor. Instituțiile incluzive încurajează inovarea și participarea, în timp ce instituțiile extractive limitează această dinamică, prevenind astfel dezvoltarea economică pe termen lung.

Instituțiile incluzive, care minimizează restricțiile asupra libertății economice, permit indivizilor să-și urmeze aspirațiile, să creeze și să inoveze, ceea ce stimulează investițiile și progresul tehnic. În schimb, instituțiile extractive împiedică apariția de noi idei și protejează interesele personale, adesea în beneficiul unei minorități de elită. Acemoglu și Robinson ilustrează acest concept prin diverse exemple istorice, precum economia Paraguayului colonial dominat de conchistadori sau cea a Coreei de Nord contemporane, unde o elită controlează toate resursele în detrimentul majorității.

Aceste distincții sunt deosebit de puternice atunci când examinăm evenimente istorice precum Moartea Neagră din secolul al XIV-lea, un moment critic care a generat traiectorii divergente între Europa de Vest și de Est. În timp ce scăderea forței de muncă a dus la dizolvarea feudalismului și la îmbunătățirea drepturilor muncitorilor în Europa de Vest, Europa de Est, dimpotrivă, a consolidat instituțiile extractive prin impunerea unei „a doua iobăgie”. Acemoglu și Robinson arată că aceste diferențe instituționale au modelat în mod durabil traiectoriile economice ale celor două regiuni.

Un alt exemplu proeminent este cel al Glorioasei Revoluții din Anglia din 1688, care a pus bazele unui sistem politic și economic pluralist, limitând puterile monarhiei și întărind drepturile de proprietate și statul de drept. Acest „moment critic” a permis Angliei să adopte instituții incluzive, spre deosebire de alte țări europene precum Franța sau Spania, unde instituțiile extractive au rămas dominante.

Una dintre contribuțiile importante ale celor trei câștigători este aceea de a arăta că instituțiile extractive pot, în anumite cazuri, să promoveze o anumită creștere economică pe termen scurt. Exemplul emblematic al Uniunii Sovietice este o ilustrare izbitoare în acest sens. În timpul Războiului Rece, URSS a cunoscut o perioadă de creștere rapidă datorită unei politici de industrializare forțată, care s-a bazat pe o redistribuire coercitivă a resurselor agricole în beneficiul industriei grele.

Cu toate acestea, după cum subliniază Acemoglu și Robinson, această creștere sub un regim extractiv a fost nesustenabilă pe termen lung. Absența instituțiilor care să stimuleze inovația, esențială pentru menținerea unui ritm ridicat de creștere pe termen lung, a dus la prăbușirea economică a modelului sovietic. Lipsa stimulentelor pentru inovare și rigiditățile structurale ale economiei planificate au împiedicat orice proces de distrugere creativă – dinamica schumpeteriană care înlocuiește vechile tehnologii și vechile modele de afaceri cu inovații perturbatoare.

Instituțiile extractive și-au arătat astfel limitele: prin concentrarea puterii în mâinile unei minorități, ele promovează corupția, ineficiența și stagnarea economică. Elitele, care caută să-și mențină puterea, nu au nici un stimulent să creeze instituții incluzive care să promoveze prosperitatea globală, deoarece acest lucru le-ar provoca monopolul economic și politic.

Una dintre ideile fundamentale ale lucrării lui Acemoglu și Robinson este conceptul lor de „momente critice”, evenimente istorice care provoacă schimbări instituționale profunde. Aceste momente de turneu pot fie să consolideze instituțiile existente, fie să creeze altele noi care să deschidă calea pentru traiectorii de dezvoltare divergente. „Abaterile instituționale” arată modul în care traiectorii economice ale unor națiuni similare pot diverge din cauza modului în care instituțiile răspund la evenimentele istorice cheie.

Munca lui Acemoglu, Robinson și Johnson are, de asemenea, implicații profunde pentru țările în curs de dezvoltare și țările care ies din regimurile coloniale. În multe cazuri, instituțiile extractive înființate de fostele puteri coloniale au fost menținute după independență, elitele locale preluând și consolidându-și controlul asupra resurselor. Cazul din Botswana, unde instituțiile incluzive au fost instituite după decolonizare, arată că sunt posibile traiectorii diferite atunci când instituțiile incluzive sunt favorizate.

Moștenirea instituțională lăsată de colonizare continuă să cântărească asupra dezvoltării economice a multor națiuni. Acolo unde predomină instituțiile extractive, creșterea este împiedicată de conflicte interne, distribuția proastă a bogăției și lipsa libertății economice. Cheia, potrivit lui Acemoglu și Robinson, este crearea unor instituții incluzive, care să permită fiecărui individ să contribuie pe deplin la procesul economic și la inovare.

Prin acordarea Premiului Nobel pentru Economie 2024 lui Daron Acemoglu, James A. Robinson și Simon Johnson, Academia Suedeză a recunoscut importanța crucială a instituțiilor în determinarea traiectoriilor economice ale națiunilor. Munca lor a deschis o nouă perspectivă asupra modului în care instituțiile politice și economice interacționează pentru a modela dezvoltarea societăților. Amintindu-ne că alegerile instituționale nu sunt doar rezultatul întâmplării, ci rezultatul unor lupte politice și sociale complexe și al exercitării libertăților noastre, cercetările lor ne invită să regândim rolul instituțiilor în prosperitatea economică globală.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.