Noi măsuri pentru sprijinirea vânzărilor de vehicule electrice

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
 Ministerul Economiei din Germania vrea să aloce 500 de milioane de euro (567 de milioane de dolari) din pachetul de redresare a economiei pentru a sprijini dezvoltarea staţiilor de încărcare pentru vehicule electrice, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Suma, parte a fondului de 2,5 miliarde de euro menit să extindă infrastructura pentru vehiculele electrice, va ajunge la utilizatori privaţi, inclusiv gospodării şi constructori.

Autorităţile de la Berlin vor să instaleze până în 2030 aproximativ un milion de puncte de încărcare, faţă de 27.730 în prezent, în condiţiile în care clienţii germani sunt îngrijoraţi de autonomia limitată a vehiculelor electrice, un factor care a limitat cererea.

Planul răspunde astfel şi criticilor companiilor de utilităţi, inclusiv E.ON, care au cerut sprijin pentru gospodării, pe lângă subvenţiile pentru staţiile publice de încărcare.

De asemenea, Ministerul Economiei din Germania vrea să aloce 1,5 miliarde de euro pentru sprijinirea producţiei interne de baterii destinate vehiculelor electrice şi 500 de milioane de euro pentru cercetare şi dezvoltare, adaugă sursele.

Volkswagen își schimbă din nou directorul general

Autorităţile de la Berlin au anunţat săptămâna trecută că vor obliga toate cele 14.118 de benzinării din Germania să ofere staţii de încărcare electrică, parte a planului de redresare a economiei, menit să stimuleze cererea de vehicule electrice.

Planul prevede şi taxe pentru penalizarea proprietarilor de SUV-uri poluante, care au motoare cu combustie internă.

Şi autorităţile de la Paris au prezentat luna trecută un plan de ajutor de opt miliarde de euro pentru producătorii auto, afectaţi de criza economică provocată de pandemie. Preşedintele Emmanuel Macron a declarat că vrea să facă din Franţa cel mai mare producător european de automobile ecologice, stimulând companiile auto să-şi repatrieze producţia de peste hotare şi să dezvolte noi modele pe teritoriul francez

Anul trecut, vehiculele electrice au reprezentat doar 1,8% din totalul înmatriculărilor de automobile în Germania, în timp ce maşinile diesel şi cele pe benzină au reprezentat 32% şi, respectiv, 59,2%.

Din cele 168.148 de noi înmatriculări în mai, doar 5.578 sau 3,3% erau vehicule electrice, arată datele datele Autorităţii Federale din domeniul Transporturilor (KBA).

În martie 2020, Germania, cea mai mare piaţă auto europeană, avea doar 27.730 de staţii de încărcare electrică.

Cancelarul Angela Merkel a anunţat săptămâna trecută un plan de relansare de 130 de miliarde de euro pentru perioada 2020 - 2021, destinat să stimuleze economia Germaniei, afectată de pandemia de coronavirus (Covid-19). Conform planului, subvenţia pentru cumpărarea unei maşini electrice va fi dublată, de la 3.000 de euro la 6.000 de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

e-Factura / Foto: Freepik
Donald Trump vorbește cu jurnaliștii lângă Air Force One
Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Lingouri de aur
Centrala nucleară avariată de la Fukushima
Victor Negrescu
Emmanuel Macron, la Davos, în timpul discursului / Foto: WEF
Alexandru Nazare
Bancnote și lingouri de aur / Foto: Freepik
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Uzină Renault / Foto: Renault
Florin Bănică

Programul Rabla, în discuție la nivel de Guvern și Minister

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),...

Mariusz Kozlowski, CEO Paralela 45
Donald Trump
Șantier / Foto: Freepik
Banca Nationala a României
România, pe harta marilor investitori
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Ministerul Finanțelor
Vladimir Putin în timpul unei vizite la o uzină de armament din Perm / Foto: kremlin.ru

De ce Rusia a tăiat 10% din cheltuielile pentru apărare

Rusia a redus semnificativ cheltuielile bugetare în luna...

Banca Naționala a României
Forumul Economic Mondial de la Davos

Roxana Mânzatu participă la reuniunea de la Davos

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...

Exploatare minieră de suprafață / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Stație trafo

pixel